Consiliul Judeţului Galaţi se pune pe reduceri de personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Chebac

Bugetul Consiliului Judeţului Galaţi pe anul 2011 este mai mic cu 9,5 milioane lei faţă de anul trecut. Preşedintele instituţiei, Eugen Chebac a spus că această reducere înseamnă un buget mai mic cu peste 7%.

Şeful Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi a declarat pe lângă această reducere a bugetului, trebuie să rezolve şi limitarea cheltuielilor de personal impuse de Ministerul Finanţelor.


"Cu acest ordin suntem de două ori sancţionaţi. O dată prin impunerea normelor de personal şi a doua oară prin limitarea fondurilor salariale", a declarat preşedintele CJ.

Necesarul cu cheltuielile salariale pe anul 2011 pentru cei 4.663 de salariaţi din aparatul propriu, direcţiile şi societăţile edilitare din subordine era de 140,9 milioane lei, iar prin aplicarea ordinului, acesta se reduce la 123,6 milioane lei, creându-se un deficit de 17,21 milioane lei.

"Prin acest ordin nu s-a ţinut cont de apariţia în organigramă a 111 persoane din sistemul de ocrotire şi de sănătate rezultate prin preluarea centrului socio-sanitar de la Bereşti, dar nici de faptul că, încă din 2009, au fost câştigate în instanţă procesele salariaţilor privind acordarea celui de-al 13-lea salariu, cu dată scadentă de plată 2011 şi care însumează 5,5 milioane lei", a explicat Eugen Chebac. Cea mai mare reducere a finanţării este în sistemul de sănătate, unde prin această decizie a Guvernului s-a creat un deficit de 14,3 milioane lei.

Preşedintele CJ a mai menţionat că, în cazul în care nu se va reveni asupra acestui ordin şi asupra modalităţii de calcul a cheltuielilor salariale prin modificarea formulei de calcul, va fi nevoit să facă restructurări.

"Nu ştiu cum o să gestionez un astfel de buget. Probabil că o să fac o restructurare sau guvernanţii trebuie să revină asupra deciziilor date pentru că aceste alocări pe formule matematice nu ţin cont de realităţile din judeţ", a spus Eugen Chebac.

Preşedintele CJ a susţinut că, în cazul în care va fi nevoit să facă restructurări, va proceda în primă instanţă la externalizarea activităţii Serviciului judeţean de gospodărire a domeniului public, care înseamnă 60 de persoane, şi la disponibilizarea a 120 de angajaţi din sistemul sanitar, în special din personalul TESA şi cel de întreţinere.

Mai multe pentru tine:
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?