Conferenţiarul universitar şpăgar a scăpat de închisoare şi a fost trimis să presteze muncă în folosul comunităţii la bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Iliev predă la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din Galaţi şi a fost denunţat de doi studenţi vizavi de obiceiul de a le cere bani pentru a le da notă de trecere la examene.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina conferenţiarului universitar Mircea Iliev nu mai puţin de 27 de infracţiuni de luare de mită, în locuinţa acestuia fiind descoperită suma de 2.700 de lei, dar şi o listă, unde dascălul îşi nota cu conştiinciozitate studenţii care plătiseră pentru a promova la disciplina la care preda.

Conferenţiarul cerea 100 de lei de la fiecare student pentru a obţine nota 5, iar banii îi erau înmânaţi fie la biroul său de la Universitate, fie direct la locuinţa dascălului.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat iniţial pe Mircea Iliev la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită, dar Curtea de Apel a decis pe 6 octombrie să suspende sub supraveghere pedeapsa.

În plus, judecătorii au stabilit ca dascălul să efectueze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană ”V.A. Urechia” Galaţi sau la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Galaţi. 

Conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” a condamnat practicile lui Mircea Iliev şi a declanşat o anchetă internă, în urma căreia conferenţiarul universitar ar putea rămâne fără loc de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”