Concediat pentru că a ajuns în Parlamentul României!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Galaţi a legalizat, acum câteva zile, decizia Spitalului de Urgenţă din Galaţi de a-l concedia pe doctorul Paul Ichim pe motiv că funcţia de senator este incompatibilă cu cea de medic.

Problemele pentru medicul Paul Ichim au apărut după ce a devenit membru al Senatului României. Conducerea de atunci a Spitalului de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" i-a desfăcut contractul de muncă prin decizia 496/16.04.2009.

A urmat o bizară hotărâre de suspendare a contractului care nu mai exista. Motivul avalanşei de hotărâri ale spitalului are la bază o controversă care pare fără soluţie: există sau nu incompatibilitate între funcţiile de senator şi de medic?

Firesc, medicul a dat în judecată Spitalul, cerând să fie pus în drepturi. Tribunalul Galaţi a pus capăt zilele trecute disputei dintre cele două părţi şi a hotărât să respingă contestaţia senatorului.

Contactat de noi, doctorul Paul Ichim ne-a declarat că decizia justiţiei nu are temei şi o va ataca cu recurs, iar juristul de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, care i-a desfăcut contractul de muncă, se va alege cu plângere penală pentru abuz în serviciu.

Sunt singurul parlamentar din România care nu poate profesa ca medic. Ceilalţi colegi din ţară îşi practică profesia bine mersi, evident în limita timpului disponibil. Ori legea este una pentru toţi, ori nu", susţine senatorul.

Hotărâri judecătoreşti contradictorii

Este de remarcat că hotărârea Tribunalului Galaţi se bate cap în cap cu o altă decizie a instanţei.

Judecătorii stabiliseră iniţial că suspendarea contractului de muncă al doctorului Ichim nu este legală întrucât nu există nici un fel de incompatibilitate între funcţia de senator şi cea de medic. Adică exact invers faţă de cum s-a decis acum.

Preşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi, doctorul Dumitru Cristea, ne-a declarat că preferă să se abţină de la orice comentarii vizavi de cazul doctorului Ichim.

Senatul este de partea doctorului Ichim

Comisia juridică, de numiri, imunităţi şi validări a Senatului României a decis că senatorul Paul Ichim nu se află în incompatibilitate cu funcţia de cadru asociat al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" şi şef al secţiei Chirurgie III, dar justiţia a decis să ignore această decizie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete