Clubul de baschet Phoenix şi Universitatea „Dunărea de Jos” pun bazele unui parteneriat important pentru baschetul gălăţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parteneriatul exista între cele două instituţii, dar nu era „oficializat”. Foto: Adevărul

Clubul de baschet Phoenix Galaţi a încheiat astăzi un parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, care are drept scop dezvoltarea activităţii baschetbalistice şi crearea unui Centru Naţional de Copii şi Juniori. Odată cu acest parteneriat, clubul Phoenix îşi va schimba şi denumirea oficială în Phoenix U Galaţi.

Parteneriatul stabilit între Universitatea Dunărea de Jos şi Clubul Sportiv Phoenix este unul care va aduce benificii ambelor părţi. Universitatea de stat de la Galaţi va beneficia de publicitate la diferitele manifestări sportive ale clubului pentru care va da la aschimb logistică pentru antrenamentele sportivilor sau cazarea acestora. 

De altfel, rectorul universităţii, profesorul Iulian Gabriel Bîrsan a mărturisit că prin semnarea acestui parteneriat nu se face altceva decât oficializarea unei mai vechi şi îndelungate colaborării pe care Universitatea „Dunărea de Jos" l-a oferit şi până acum Clubului Phoenix.

„Pentru noi este foarte important acest parteneriat, avem un club cu peste 300 de copii, dar şi peste 20 de studenţi care studiază la Universitatea Dunărea de Jos. Acest parteneriat e o garanţie a viitorului pentru părinţii care îşi îndrumă copiii la baschet. Fiecare sportiv în parte trebuie să-şi asigure viitorul prin studii, fiecare trebuie să îmbrace o carieră. Universitatea vine şi ne sprijină cu activităţi didactice. Sportul nu înseamnă doar meciul propriu-zis, tocmai de aceea avem nevoie de astfel de colaborări care să asigure continuitate”, a declarat managerul Clubului Sportiv Phoenix, Florin Nini. Acesta a ţinut să precizeze şi faptul că în scurt timp, cu sprijinul Universităţii, al Federaţiei Române de Baschet şi al Primăriei la Galaţi se va putea înfiinţa un Centru Naţional de Baschet. 

Clubul Sportiv Phoenix are o veche tradiţie în susţinerea excelenţei şi a performanţei sportive, având 12 echipe în competiţii naţionale şi 18 echipe în practică. Clubului se clasează pe locul 1 la fete şi locul 5 la băieţi şi a introdus de câtva timp şi sistemul acordării de burse sportive pentru studenţii care fac performanţă şcolară şi didactică.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG