„Claiderman de Galaţi” a fost eliberat. El este acuzat de fraudă cu carduri bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Drăguş

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis vineri să înlocuiască măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi Galaţiul în cazul lui Răzvan Drăguş.

Muzicianul a fost reţinut luna trecută sub acuzaţia că a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a sustrage bani din conturile gălăţenilor.

Eliberarea pianistului a venit ca o uşurare pentru rudele şi cunoscuţii acestuia, care nu s-au îndoit de nevinovăţia lui Răzvan, după cum ne-au declarat avocaţii care îl reprezintă în proces.

Grigore Neagu şi Răzvan Drăguş au fost arestaţi pe 3 iunie 2011 de Tribunalul Galaţi sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificare de instrumente de plată electronică, tentativă de efectuare a unor operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces neautorizat într-un sistem informatic şi tentativă de fraudă.

Răzvan Drăguş a făcut liceul şi Conservatorul în Germania, fiind apreciat în prezent ca fiind printre cei mai talentaţi pianişti din România.

A devenit membru al formaţiei Avantgarde, trupă care cântă pop rock, soft rock, reggae, funk şi balade.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima