City- managerul Galaţiului bate primarul la salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Popa, cel care ocupă această originală şi inutilă funcţie câştigă mai bine chiar şi decât preşedintele României. Oficialul susţine că veniturile sale nu sunt bani negri, fiind declaraţi şi ca atare în evidenţa organelor fiscale.

Florin Popa a devenit „city manager" al Galaţiului în august 2008. Posibilitatea numirii unui „administrator unic" a fost introdusă prin Legea 286/2006 şi prevede că primarul unui oraş îi poate delega administratorului public atribuţii de coordonare a serviciilor publice de interes local.

Coincidenţă sau nu, Popa este cel care a coordonat şi campania electorală din 2008, la finalul căreia Dumitru Nicolae a câştigat cel de-al treilea mandat de primar.

Aşa cum ziarul nostru a mai scris, Florin Popa câştigă lunar de la stat chiar şi 15.000 de lei şi mai figurează şi pe statul de plată a două firme private de la care mai încasează în jur de 10.000 de lei.

CITIŢI ŞI: Prinţii sănătăţii buzoiene încasează până la 11.000 de lei pe lună

Conform AJOFM Galaţi, în prima jumătate a lui 2008, Florin Popa a primit bani de la Apaterm Galaţi şi de la Navrom -Centrul de Afaceri. Sumele brute variau, în primul caz, între un minim de 1.225 de lei (februarie 2008) şi un maxim de 1.390 de lei (martie 2008).

De la Navrom-Centrul de Afaceri încasa între 1.910 lei (ianuarie 2008) şi 2.514 lei (martie 2008). Din august 2008, apare pe statul de plată al companiei Superquatro Grup SRL, de la care primeşte între 8.555 de lei (august 2008) şi 9.158 lei (decembrie 2008).

Primarul Dumitru Nicolae: „Toţi câştigă mai mult ca mine"

De la Primăria Galaţi, Florin Popa încasează un salariu mai mare decât cel al primarul: 12.962 lei (decembrie 2008).
„Primarul primeşte o indemnizaţie, eu primesc un salariu. E legal. Prin contractul pe care l-am încheiat cu Primăria Galaţi, primarul a considerat că pot să iau acelaşi salariu ca şi dumnealui, doar că la mine se adaugă şi vechimea", susţine Popa.


Primarul Nicolae ia în glumă această situaţie: „Toţi câştigă mai mult ca mine. Nu ştiu dacă e salariul mare sau mic. Dacă aş fi şeful Guvernului, aş face ordine în treaba asta".


Întrebat de reporterul de la „Adevărul de Seară" dacă i se pare normal să fie plătit şi de firme particulare, Florin Popa a declarat: „Relaţia mea cu alte firme este una strict profesională. Nimeni nu interzice un cumul de funcţii şi venituri, atâta timp cât acestea sunt la vedere. Nu sunt bani negri. Mi se îngrădeşte cumva dreptul la muncă?", a întrebat retoric Florin Popa, managerul urbei noastre, dublura primarului Nicolae.

„Primarul primeşte o indemnizaţie, eu primesc un salariu. E perfect legal" - Florin Popa city-manager

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică