Circuitul auto de la Brăila, oglinda celui de la Monte Carlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum a decedat Grand Prix-ul supranumit „Monte Carlo al României", sigurul loc unde pentru 200 de metri piloţii puteau vedea fluviul. Vreme de 15 ani, una dintre cele şapte curse de viteză în circuit ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză s-a desfăşurat la Brăila.

Începând cu anul 1968, an în care a fost lansată producţia de autoturisme la Piteşti, competiţiile automobilistice au renăscut. Întrerupte în 1952, ele au început să se desfăşoare mai întâi sub forma unor raliuri, iar din anul 1970 au fost reluate campionatele de viteză în Coastă şi cel de viteză în circuit.

„La organizarea primelor curse ne-am plasat bine pentru că la Brăila se desfăşura anual o etapă a campionatului naţional de motociclism viteză. Când s-au reluat cursele auto, cei mai mulţi dintre vechii motociclişti au trecut la patru roţi şi au recomandat cu căldură circuitul brăilean. Acesta se desfăşura iniţial pe traseul Strada Republicii-Petru Maior, după care se rula în sens invers acelor de ceasornic, către centru", ne-a povestit ing. Valentin Nemţanu, unul dintre promotorii automobilismului sportiv de pe plan local.

Festival auto

Brăilenilor şi nu numai le era dat o dată pe an un festival care atrăgea numeroşi iubitori ai sportului automobilistic. După etapele de la Reşiţa şi Baia Mare, urma, la mijlocul campionatului, etapa de foc de la Brăila.

„Era etapă de foc la propriu, pentru că aveam de făcut reglaje foarte dificile în condiţiile în care temperaturile atingeau lejer 34-35 de grade la umbră", ne declara, în urmă cu mai bine de un an, Eugen Ionescu Cristea, unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi de viteză din anii 1970.


“La Brăila am adus pentru prima dată Lancia Fulvia 1600 HF pe care Ion Ţiriac mi-a oferit-o. Nu am obţinut în acel an 1978 un rezultat foarte bun pentru că era prima mea cursă cu o maşină total nouă. Până atunci alergasem pe un Renault 8 Gordini de 130 CP, care este de tipul motor şi tracţiune spate", ne-a povestit fostul campion.

De altfel, iubitorii automobilismului sportiv aveau cu ce-şi clăti ochii într-o vreme când doar Dacia 1300 se mai vindea pe pieţele noastre.
De-a lungul vremii, pe circutitul Brăila au evoluat BMW 2002 TI al lui Horst Graeff, Fita 124 Abarth pilotat de Costel Finichiu, Renault 12 Gordini al lui Ştefan Inacoviciu şi un impresionant Ford Capri 2600 RS, maşină de aproape 300 CP.

De ce Monte Carlo?

Din 1980 până în 1984, când s-a disputat ultima etapă la Brăila, a Campionatului Naţional de Viteză în Circuit, traseul a fost schimbat.
Se alerga cu startul de la Gara Fluvială, se urca pe Împăratul Traian, se făcea o buclă dreapta-stânga, până pe strada Polonă, un viraj de stânga pe bulevardul Cuza, iarăşi stânga pe Republicii şi coborâre pe Danubiului.

Citeşte amănunte în săptămânalul ADS, apărut joi, 21 iulie. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, la preţul unic de 1,4 lei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model