Cinci cadre medicale de la Spitalul Militar de Urgenţă din Galaţi au fost confirmate pozitiv cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut de Ministerul Apărării Naţionale. A fost începută o anchetă epidemiologică, toate persoanele care au intrat în contact cu cei depistaţi pozitiv fiind introduse în izolare. La spital va fi demarată procedura de dezinfecţie. Internările au fost sistate.

Este stare de alertă la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti" din Galaţi după ce cinci cadre medicale de acolo au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. 

Conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, cele cinci cadre medicale au fost testate alături de alte patru persoane, dar doar testele lor au ieşit pozitive. Deocamdată nu este cunoscută sursa de infectare primară în cadrul acestui nou focar, însă se fac verificări.

„În urma acestei situaţii, s-a dispus efectuarea anchetei epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor, iar pe timpul acesteia, posibilii contacţi sunt plasaţi în autoizolare, urmând a fi testaţi. S-a dispus, totodată, şi executarea dezinfecţiei de grad foarte înalt pentru limitarea răspândirii infecţiei, iar pe timpul executării acestei proceduri spitalul nu va mai primi pacienţi”, se arată în comunicatul MApN.

Potrivit informaţiilor transmise pe canale oficiale, în judeţul Galaţi ar fi confirmate 10 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Este vorba de doi pacienţi veniţi din Italia (unul de 72 de ani, altul de 24 de ani), de cele trei asistente care au revenit pe 13 martie dintr-o excursie în Turcia şi cele cinci cadre medicale depistate acum.

Autorităţile nu au oferit deocamdată niciun fel de explicaţii legate de evoluţia stării de sănătate a celor 36 de persoane care se aflau în autocarul cu care s-au întors din Turcia cele trei asistente deja confirmate ca fiind infectate cu COVID-19.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie