Chinezii de la Academia de Dramă din Beijing vin la Galaţi să vadă în ce condiţii se va derula masteratul de teatru muzical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Masteratul de la „Dunărea de Jos” este primul din România de acest fel

În cadrul parteneriatului dintre Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Academia Centrală de Dramă din Beijing, o delegaţie chineză va vizita noul studio care urmează sa fie amenajat pentru Masteratul de Teatru Muzical pe care universitatea din Galaţi îl organizează din acest an.

În luna decembrie 2012, o delegaţie condusă de Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi – prof.univ.dr. Iulian Bîrsan, a semnat la Beijing un Acord de parteneriat cu Academia Centrală de Dramă, pentru organizarea în comun a unui program de Masterat unic în România şi în sud-estul Europei, dedicat Teatrului Muzical.

Acest program de cooperare reprezintă primul parteneriat româno-chinez în domeniul învăţământului superior.

Alături de disciplinele de specialitate, Masteratul de Teatru Muzical cuprinde şi un curs intensiv de învăţare a limbii chineze, cu un profesor invitat permanent de la Institutul Confucius din China. În primul semestru al anului II, cursanţii se vor deplasa timp de 4 luni la Beijing, pentru a realiza întregul proces de învăţământ în cadrul Facultăţii de Teatru Muzical a Academiei Centrale de Dramă.

După acreditarea de către ARACIS în luna august a acestui proiect şi examenul de admitere susţinut în luna septembrie, o delegaţie a Academiei Centrale de Dramă din Beijing va face o vizită la Galaţi, pentru întâlniri cu profesorii şi studenţii acestui program şi pentru organizarea a două ateliere demonstrative de teatru muzical.

Delegaţia va avea întâlniri cu Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” şi conducerea Facultăţii de Arte.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete