Centrul Galaţiului rămâne mâine fără apă rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii din zona centrală a oraşului şi instituţii precum Prefectura Galaţi, Primăria Municipiului, Universitatea Dunărea de Jos, Teatrul Dramatic,  Zona Liberă, Regionala C.F.R nu vor primi apă rece, mâine, între orele  08.00 –12.00, pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire vana Dn 50mm – Domnească nr.35, din cadrul programului ISPA.

Conform conducerii Apă Canal vor fi afectaţi: blocurile: Select, Modern, Delta, P, 5U1, 5U2, Cristal, A, B,C,D, C,E, TC (Parfumul Teilor), Mioriţa

Agenti economici: Banca Unicredit Ţiriac, Viaţa Liberă, S.C Asirom, Terasa Corso, Complex Comercial Parfumul Teilor, Restaurant Sidney, Patiseria Bety şi Joni, Nefertiti, Club Planet, Macul Roşu şi cei situaţi la parterul blocurilor mai sus menţionate.

Instituţii: Prefectura Judeţului Galaţi, Primăria Municipiului Galaţi, Universitatea „Dunărea de Jos”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos’’,Teatrul Dramatic, Muzeul de Istorie, Protecţia Consumatorului, Zona Liberă, Regionala C.F.R., CAR Pensionari, Gradiniţa- Aleea Trandafirilor, Centrul Irina.

Consumatorii casnici: str. Eroilor, Domnească de la nr. 27÷89 si de la nr. 24÷-90, str. Aleea Trandafirilor, precum şi presiune scazută în strada Al.I.Cuza;

Punctele termice: PT Avântul, PT Teatrul Dramatic, PT Cristal, PTA.

Distribuitorul le recomandă consumatorilor din zona afectată să-şi facă rezerve de apă în această seară. Miercuri, în intervalul în care nu vor primi apă rece, ei vor putea chema o cisternă cu apă apelând Dispeceratul Apă-Canal la numerele de telefon 0236463294 sau 0752128892.


Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort