Cel mai chinuit râu din judeţul Galaţi, reaşezat în matcă. În ultimii ani a provocat câteva inundaţii grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Albia râului Corozel a fost sensibil lărgită FOTO Apele Române

Este vorba de râul Corozel şi de porţiunea acestuia din zona localităţii Matca. Localnicii îngustaseră tot mai mult albia, iar la orice ploaie râul „înghesuit” dădea pe dinafară inundând gospodăriile şi locuinţele din apropiere.

Apele Române au anunţat că sunt aproape de finalizare lucrările de mărire a secţiunii de scurgere a cursului de apă Corozel, din judeţul Galaţi, pe o lungime de 3.650 metri, aferent porţiunii din interiorul localităţii Matca. Râul amintit este cel mai chinuit din judeţ după ce, de-a lungul timpului, localnicii i-au tot îngustat albia până când, pe alocuri, a ajuns la dimensiunea unui şanţ.

Acest lucru a dus la o situaţie foarte periculoasă. Practic, după fiecare ploaie mai consistentă din ultimii  zece ani, râul a ieşit din matcă şi a inundat gospodării şi locuinţe provocând daune materiale considerabile.

„Scopul acestor lucrări, de mărire a secţiunii de scurgere, prin operaţiuni de decolmatare si reprofilare a albiei, este de a reduce riscul de producere a fenomenelor de inundaţii şi de a creşte gradul de apărare a populaţiei şi obiectivelor socio-economice”, a precizat Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad (instituţie din structura Companiei Naţionale „Apele Române”).

De asemenea, instituţia a anunţat că a finalizat lucrările „Reamenajare a albiei regularizate a râului Bârlad, mal stâng” (în zona comunei Umbrăreşti, judeţul Galaţi)  pe o lungime de 400 metri (300 metri – lucrări de  decolmatare şi 100 metri – lucrări de consolidare cu anrocamente).

În această perioadă, angajaţii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi (din subordinea Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad) vor continua lucrările pe cursul de apă Bârlad, în comuna Munteni (judeţul Galaţi) la obiectivul „Reamenajare a albiei râului Bârlad, mal drept”, pe o lungime de 430 metri  (240 metri – lucrări de decolmatare şi 190 metri – lucrări de consolidare cu anrocamente din piatră).

„Viiturile din decursul ultimilor ani au condus la producerea de eroziuni ale malurilor  râului Bârlad existând posibilitatea de a pune în pericol stabilitatea digulurilor de apărare. În acest context, personalul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad a intervenit prompt în vederea stopării fenomenelor de eroziune ale malurilor, prin lucrări de consolidare pentru protecţia liniei de apărare împotriva inundaţiilor”, a precizat ABA Prut-Bârlad.

„Administraţia Bazinală de Apă sprijină, cu prioritate, comunităţile locale prin lucrări de intervenţii în vederea măririi secţiunilor cursurilor de apă pentru asigurarea tranzitării debitelor acestora, şi a creşterii gradului de protecţie a populaţiei şi obiectivelor socio-economice, împotriva inundaţiilor”, a mai transmis instituţie menţionată.
 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie