Ce va construi Primăria Galaţi lângă plaja Dunărea. Investiţia de 4 milioane de euro este finanţată de UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona unde va fi amplasat noul parc de aventură din Galaţi FOTO PM Galaţi

Contractul de finanţare a fost semnat de municipalitate în data de 1 aprilie 2020, iar perioada de implementare este de doi ani, ceea ce înseamnă că la 1 aprilie 2022 investiţia va trebui dată în folosinţă.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că pe 1 aprilie 2020 a semnat contractul de finanţare europeană, de peste 4 milioane de euro, pentru realizarea unui parc de aventură modern, la fosta Uzină de apă nr. 1 (lângă Plaja Dunărea).

Amenajarea parcului presupune realizarea unui playground (tip „crochet”) cu plase colorate, suspendate şi tensionate, care poate fi acoperit cu sisteme de protecţie la intemperii, iar pardoseala va avea covor antitraumă. De asemenea, se vor instala o tiroliană şi un tobogan cu mai multe canale şi se va amenaja un  amfiteatru în aer liber.

Parcul va avea spaţii verzi organizate între aleile carosabile, parcări, precum şi piste pentru biciclişti, mobilier urban, sisteme de supraveghere video şi wi-fi şi reţele pentru utilităţi.

Fosta Uzină de Apă se află pe strada Saturn nr. 42 şi a fost oprită după 139 de ani de activitate în anul 2011. Suprafaţă totală este de peste 47.000 mp, iar Consiliul Local a hotărât în 2019 dezmembrarea acesteia în trei loturi. Lotul folosit pentru proiectul de regenerare urbană este lotul 1, în suprafaţă totală de 15.600 mp, din care peste 14.000 mp va fi spaţiu verde. 

„Valoarea totală a proiectului este de 19.330.158,88 lei cu TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 19.267.850,48 lei cu TVA, contribuţia de la bugetul local fiind de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv 385.357 lei cu TVA. Perioada de implementare a proiectului este de 2 ani” a precizat municipalitatea.

Proiectul „Regenerare urbană zona Uzina de apă nr. 1 (etapă I) cod SMIS 129530” se derulează prin POR/2017/4/4.2/1, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.2. Obiectivul specific este „reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ”. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”