Căsuţa cu bunătăţi, creată de un preot din Frumuşiţa. Aici donezi pentru cei săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un preot cu inimă mare dintr-o comună gălăţeană a venit cu ideea construirii unei căsuţe unde oamenii pot dona alimente, haine, încălţăminte, rechizite şi produse de igienă pentru nevoiaşi.

Ideea construirii unei căsuţe în care se pot pune diverse produse alimentare neperisabile, pâine, dulciuri, articole vestimentare, rechizite şi produse de igienă de către oameni dornici de a-i ajuta pe semenii lor nevoiaşi, aparţine preotului Laurenţiu Mocanu din parohia Frumuşiţa, protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi.

Impresionat de situaţia destul de grea a unor familii cu mulţi copii din localitatea Frumuşiţa, preotul paroh a hotărât să vină în sprijinul celor cu posibilităţi materiale reduse.

”Avem o comunitate cu multe familii greu încercate, cu multe familii de romi, şi facem ce putem ca să îi ajutăm. 

Am fost acum câteva zile la Praznicul Adormirii Maicii Domnului la o familie din comună, iar gospodarul mi-a oferit doua farfurii cu mâncare. M-am oprit apoi în dreptul unei căsuţe din comună şi am dat acele farfurii cu mâncare. 

Mama şi copiii plângeau. 

În seara aceea stăteam la masă cu familia mea şi am primit un mesaj de la mămică, în care îmi spunea: << Părinte, vă mulţumesc pentru că dacă nu veneaţi la noi, nu aveam ce să le dau copiilor să mănânce în acea zi>>. 

Trăim timpuri în care oamenii nu mai ştiu să împartă, dar nici nu mai ştiu să primească. Şi atunci am spus să facem un spaţiu în afara bisericii, ferit de ochii iscoditori, unde oamenii să pună un aliment, ce are fiecare, ca să ajungă la oamenii în nevoie”, a declarat părintele Laurenţiu Mocanu pentru „Adevărul“.

Preotul împreună cu mai mulţi voluntari din comunitatea parohială au construit o căsută din lemn cu un spaţiu de depozitare, în care pot fi adăpostite produsele pe care cei binevoitori le aduc pe parcursul zilei, pentru a fi preluate de persoanele nevoiaşe din parohie.

Această ”Căsuţă cu Bunătăţi”, cum este numită sugestiv, este amplasată într-un spaţiu special amenajat la intrarea în curtea locaşului de cult, în apropierea clopotniţei, unde zilnic îi aşteaptă, atât pe oamenii generoşi care vor să facă o faptă bună, cât şi pe cei lipsiţi de cele necesare traiului şi care vor să se bucure de dragostea şi dărnicia interumană.

Între beneficiarii acestei activităţi social-filantropice, începută de numai două săptâmâni, se numără foarte mulţi copii şi persoane vârsnice. Pentru a fi un exemplu bun în comunitate, preotul paroh aduce zilnic în ”Căsuţa cu Bunătăţi” câte 30 de pâini.

Sursa Arhiepiscopia Dunării de Jos

Aşa cum reiese din statistici, în România, peste o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei, 150.000 dintre aceştia se culcă seara flămânzi, iar în întreaga lume, peste 5.000 de copii mor de foame, în fiecare zi, timp în care sunt aruncate tone de mâncare la gunoi.

Sursa Arhiepiscopia Dunării de Jos

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Donaţie consistentă de materiale medicale, făcută de un lanţ de farmacii  spitalelor din Galaţi şi Brăila

Donaţie în valoare de 50.000 de lei pentru achiziţia de echipamente la spital

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein