Casă distrusă la Gohor, după un incendiu provocat intenţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii militari au fost anunţaţi prin dispecerat despre izbucnirea unui incendiu în comuna Gohor. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă şi a durat mai bine de trei ore până când focarul a fost lichidat

O familie din comuna gălăţeană Gohor şi-a pierdut casa într-un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-una din încăperile locuinţei.

Pompierii militari s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă. De asemenea, un echipaj medical a mers la casa incendiată, dar din fericire nu s-au înregistrat victime.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă, iar din imobil nu a mai putut fi nimic salvat. Toate obiectele au fost făcute scrum, rămânând numai pereţii.

În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a fost provocat intenţionat prin folosirea sursei de aprindere.
Cazul a fost preluat de poliţişti, urmând ca aceştia să afle cine se face vinovat de producerea incendiului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”