Carambol rutier pe şoseaua dintre Galaţi şi Brăila. Trei maşini s-au făcut praf, iar două persoane au fost duse la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a produs marţi seară pe şoseaua de pe dig. Traficul rutier în zonă  a fost închis aproape o jumătate de oră, formându-se coloane mari de maşini pe ambele sensuri de mers.

Accident rutier grav pe digul dintre Galaţi şi Brăila, marţi seară. Evenimentul a fost provocat de un brăilean în vârstă de 36 ani care, potrivit poliţiştilor de la Rutieră, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Şoferul se îndrepta spre Galaţi când a pierdut controlul volanului, după ce maşina a derapat pe carosabilul acopeit cu zăpadă. Maşina a intrat parţial pe contrasens, moment în care a lovit o maşină marca Fiat care circula regulamentar din sens opus.

La volanul acesteia din urmă se afla tot un brăilean, în vârstă de 46 ani. Din impact, Fiatul a ricoşat într-o altă maşină, marca Peugeot, condusă de un gălăţean de 34 ani, care se ducea spre Galaţi. 

Impactul a fost destul de puternic, ambele autoturisme fiind grav avariate. Atât şoferul Fiatului, cât şi cel din Peugeot au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, niciunul dintre cei trei şoferi implicaţi în accident nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii brăileni au întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă. Traficul în zonă a fost blocat aproape o jumătate de oră, formându-se coloane mari de maşini pe ambele sensuri de mers.

Mai multe pentru tine:
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”