Călătorie întreruptă de poliţiştii de frontieră gălăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră vor preda cele trei persoane autorităţilor moldoveneşti

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat şi reţinut trei cetăţeni din Republica Moldova  care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din vestul Europei

În această dimineaţă, în jurul orei 00.15, o patrulă de poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a observat în zona localităţii de frontieră Frumuşiţa, în apropierea malului râului Prut, trei persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

"A fost declanşată o acţiune specifică, în urma căreia poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea, legitimarea şi reţinerea persoanelor. Pentru că acestea nu aveau asupra lor niciun document de identitate au fost conduse la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor", spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Ion Irimia.

În urma verificărilor efectuate cu ajutorul autorităţilor din Republica Moldova şi din declaraţiile celor trei persoane, poliţiştii de frontieră au stabilit că acestea sunt cetăţeni moldoveni care au trecut înot râul Prut cu intenţia de a se deplasa într-o ţară din vestul Europei pentru a-şi găsi de lucru.

Poliţiştii de frontieră au întocmit dosare penale pe numele bărbaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare pe teritoriul României, prin trecere ilegală a frontierei de stat. În baza acordurilor încheiate între România şi Republica Moldova, la finalizarea cercetărilor bărbaţii vor fi predaţi autorităţilor de graniţă ale statului vecin.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent