Buget de peste o jumătate de milion de euro pentru „dezvoltarea colaborării” dintre CJ Galaţi şi o regiune din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parteneriatul dintre judeţul Galaţi şi Regiunea Nouvelle-Aquitaine, din Franţa, care durează deja de 18 ani, va beneficia de un buget de peste 550.000 euro pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale din mai multe domenii, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea.

Potrivit preşedintelui Fotea, în ultima şedinţă a CJ Galaţi a fost aprobat un nou Acord bilateral, dar şi Planul de acţiuni pentru perioada 2019-2021, bugetul total al programului fiind de 553.280 euro, dintre care 30.000 euro vor fi asiguraţi de la bugetul propriu al CJ Galaţi, 176.800 euro de Consiliul Regional Nouvelle-Aquitaine, diferenţa urmând să fie asigurată de o serie de parteneri români şi francezi din cadrul programului de cooperare.

Programul cadru de cooperare îşi propune să aprofundeze relaţiile deja existente din domeniul administraţiei publice, cel al serviciilor medicale, al educaţiei şi cercetării.

„Este unul dintre cele mai reuşite parteneriate pe care judeţul Galaţi le-a încheiat de-a lungul timpului. Colaborarea cu partenerii şi prietenii noştri din Regiunea Nouvelle-Aquitaine are deja o tradiţie de peste 18 ani, iar acum vom prelungi această colaborare pe o perioadă de încă trei ani”, a spus Costel Fotea. 

„Ca repere principale, partenerii noştri francezi s-au implicat şi se implică foarte mult în susţinerea Facultăţii de Medicină şi formarea cadrelor medicale, atât la nivel universitar, cât şi în al unor unităţi medicale gălăţene. De asemenea, partenerii francezi au o experienţă deosebită în domeniul persoanelor cu nevoi speciale şi ne vor sprijini, de exemplu, în dezvoltarea activităţii Centrului pentru Copii cu Autism. Nu în ultimul rând, am avut şi vom avea în continuare burse de studii prin programul Erasmus, dar şi schimburi de experienţă între elevi, inclusiv prin participarea unor tineri talentaţi din Galaţi la o serie de festivaluri sau acţiuni culturale din Aquitaine", a adăugat oficialul.

Costel Fotea a mai spus că parteneriatul dintre judeţul Galaţi şi Regiunea Nouvelle-Aquitaine va viza şi colaborarea în cadrul unor programe de cercetare, precum cele din domeniul medical, al acvaculturii sau sectorului agro-alimentar

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”