Braga, licoarea care ne scapă de caniculă. Secretul unei reţete vechi de sute de ani, dezvăluit de Ismail, un producător renumit din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dilaver Ismail prepară braga după o reţetă moştenită de la străbunicul său. Foto: Adevărul

Braga, vestita licoare care ne-a răcorit copilăria, se mai fabrică în puţine locuri din ţară. Soţii Ismail din Galaţi sunt renumiţi în oraşul de pe Dunăre pentru că încă mai fac gustoasa băutură pe cale de dispariţie.

Braga este echivalentă perioada copilăriei, pentru mulţi români, în timp ce alţii nici nu ştiu ce gust are faimoasa băutură. În Galaţi, familia Ismail este renumită pentru că prepară cea mai savuroasă licoare răcoritoare, sută la sută naturală. Pentru a nu-şi dezamăgi clienţii, Mariana Ismail are grijă să respecte în totalitate reţeta moştenită de la străbunicul soţului ei.

„Preparăm braga în două sortimente: dulce şi uşor fermentată, încât să-i mulţumim atât pe cei tineri, cât şi pe cei de vârsta mea. De când eram în clasa a doua mergeam la clubul de mici gospodine, mai târziu mă învârteam numai printre poalele mamei şi făceam diverse preparate. Mai tâziu mi-am făcut site de reţete culinare şi apoi a venit moştenirea pe care am primit-o din partea soţului, şi anume reţeta de bragă. A mai trecut ceva vreme până am reuşit să cumpărăm utilajele care ne erau necesare pentru a porni acest business şi nu ne-am oprit doar la bragă, pentru că braga am considerat că este doar un fragment din ceea ce familia noastră poate să ofere. Fiecare a venit cu zestrea lui: el a venit cu braga, eu am venit cu socata“, a povestit Mariana Ismail.

„Nicio plantă nu a fost aleasă întâmplător“

Pentru iubitorii de bragă, care nu sunt din Galaţi, soţii Ismail trimit colete cu această băutură în toate colţurile ţării. „Socata o preparăm după o veche reţetă pe care o moştenesc de la mama mea. De asemenea, facem ghimbirată - o băutură la modă în acest an - şi teeya (o băutură făcută din flori de tei şi lămâie). Nicio plantă nu a fost aleasă întâmplător, toate vin cu beneficii pentru circulaţia corectă a sângelui, pentru digestie şi clienţii ne confirmă aceste lucruri. Marii iubitori de grătare ştiu: înainte de a merge la picnic trec pe la noi şi fac provizii de bragă“, a mai spus Mariana Ismail.

Dincolo de gustul care a făcut-o celebră, braga este ideală în această perioadă caniculară. „Credem că este o alternativă şi, spre bucuria şi surprinderea noastră, pe la noi trec nu doar clienţii fideli, ci şi mulţi clienţi noi“, au adăugat soţii Ismail.

Braga are succes şi în rândul celor mici, care au degustat-o acum pentru prima dată. „Îmi place, e dulce şi mă răcoreşte. Mi se pare mai bună ca alte sucuri“, a spus Alexandru, un băieţel de doar şapte ani, venit cu tatăl său să cumpere bragă. „Am străbătut tot oraşul pe caniculă pentru a bea bragă. Este o băutură excepţională şi naturală, sunt părinte şi tocmai de aceea o prefer. Ba mai mult, combatem şi căldura cu ea“, a declarat şi Valeriu Preda, cumpărător. În curând, soţii Ismail vor lansa alte două sucuri: unul cu mentă şi unul cu scorţişoară.

Reţeta soţilor Ismail

Soţii Ismail prepară braga din făină de porumb, făină neagră de grâu, apă, zahăr şi drojdie. Toate aceste ingrediente sunt puse într-un cazan aflat într-o încăpere încălzită şi, timp de o zi, de la răsărit şi până la apus, se amestecă încontinuu. După ce a fiert sub vatra cu lemne, compoziţia se scoate a doua zi din cazan pentru a fi pusă în alte recipiente, după care este amestecată şi strecurată. La finalul acestui procedeu, se adaugă apa de îndulcire, iar după ce s-a răcit braga devine bună pentru consum.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu