Blestemul piramidei de la Spitalul Judeţean Galaţi: pacienţii încinşi de caniculă sunt căliţi prin răcorire cu apă de ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni după-amiază, prin originalul acoperiş transparent, care chinuia bolnavii în stare gravă „doar" cu efectul său de seră, a început să plouă. Pe bolnavi! Culmea este că autorităţile promit de şase ani că vor găsi o soluţie dar n-au făcut-o încă.

Unul dintre cele mai elocvente exemple de gafe în materie de arhitectură se află la Galaţi, şi nu la o clădire oarecare, ci chiar la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă.

Trista celebritate a luminatorului în formă de piramidă, sub care, de şase veri, „se coc" pacienţii în stare gravă împreună cu personalul Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţă, a depăşit graniţele judeţului.

Faimoase au devenit şi cearceafurile întinse sub luminator pentru a contracara efectul de seră.

Luni după-amiază şi apoi în cursul nopţii, aceste cearceafuri au mai avut un rol, de astă dată inutil, acela de „filtre" pentru apa de ploaie strecurată pe la îmbinările neetanşe ale plăcilor din care este construită piramida.

În timpul ploii torenţiale, peste paturile de consultaţie din UPU - Medicală şi peste aparatura din apropierea acestora, a început să picure şi apoi să ţârăie apă.

Paturile au fost mutate şi pe pardoseală au fost întinse cârpe.

Cearceafurile anti-efect de seră n-au putut opri ploaia strecurată prin piramidă

„Eram lângă patul mamei mele, care a făcut o criză de hipertensiune şi primise câteva pastile şi aşteptam să-şi facă efectul, când a început să picure apă pe pieptul ei. Am anunţat o asistentă şi patul a fost dus mai încolo. Nu mă mai miră nimic aici. Eu lucrez ca bonă in Italia şi să ştitiţi că acolo nu întâlneşti aşa ceva nici la cel mai mic spital", afirmă Elena Dragu care ne-a scris şi ne-a trimis poze pe adresa: galati@adevarul.ro

Este de neînţeles de ce, încă din 2006, în fiecare vară, autorităţile promit că vor lua măsuri împotriva buclucaşei priramide, dar n-au făcut nimic.

Dacă n-am fi familiarizaţi cu metehnele reprezentanţilor administraţiei, am putea crede că şi piramida gălăţeană (precum cea a lui Tutankhamon) este apărată de un blestem, al proiectantului, şi de aceea nu se găseşte o persoană curajoasă care să dispună înlocuirea ei cu un acoperiş normal.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie