Bilanţ catastrofal al inundaţiilor din centrul judeţului Galaţi: peste 8.200 de persoane evacuate, sute de case afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După viiturile şi ploile de săptămâna trecută, oamenii au ieşit să-şi contabilizeze pagubele

Toate date au fost centralizate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi urmează să fie trimise Guvernului. Acesta, la rândul lui, va disponibiliza fondurile necesare pentru se repara ce se mai poate.

La nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost centralizate efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase care au afectat judeţul Galaţi în perioada 11-13 septembrie 2013. Datele cumulate până la această dată sunt următoarele:

Au fost afectate de inundaţii 39 de unităţi administrativ-teritoriale: Bălăbăneşti, Băleni, Băneasa, Bursucani, Cerţeşti, Corni, Corod, Costache Negri, Cuca, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Griviţa, Jorăşti, Măstăcani, Matca, Munteni, Nicoresti, Oancea, Pechea, Piscu, Poiana, Rediu, Scânteiesti, Schela, Slobozia Conachi, Smulţi, Suceveni, Suhurlui, Târgu Bujor, Tecuci, Tudor Vladimirescu, Umbrăreşti, Valea Mărului, Vârlezi, Vlădeşti.

Au fost evacuate 8.265 de persoane, cele mai multe la Pechea (3.060), Cudalbi (2.720), Slobozia Conachi (740), Corni (685), Valea Mărului (400), Cuza Voda (270). Au fost salvate 227 de persoane: Costache Negri (48), Cuca (42), Cudalbi (14), Cuza Vodă (26), Măstăcani (2), Slobozia Conachi (45), Smulţi (50).
Au fost inundate 3.443 de locuinţe, astfel: Băneasa - 56, Corni - 334, Corod - 500, Costache Negri - 212, Cuca - 66, Cudalbi - 1.100, Cuza Vodă - 60, Fârtăneşti - 307, Folteşti - 89, Frumuşiţa - 2, Jorăşti - 12, Măstăcani - 6, Matca - 5, Tecuci - 31, Oancea - 3, Tg Bujor - 47,  Pechea - 254, Rediu - 59, Scânteieşti - 6, Slobozia Conachi - 242, Smulţi - 27,  Suhurlui - 12, Suceveni - 5, Vlădeşti - 8.

71 de locuinţe sunt deja distruse, s-au identificat 7.700 de animale moarte, alte 752 fiind salvate. Au fost avariate 747 de poduri şi podeţe, au fost inundate 828 de curţi şi grădini, 3.947 ha de suprafeţe agricole, 770 ha păşune, 150 ha pădure. În ceea ce priveşte căile de comunicaţie, au fost afectate, pe diferite segmente, DN 25 şi DN 26, 11 drumuri judeţene, şase drumuri comunale, 25 de drumuri săteşti,  un segment de cale ferată.  

Din total de 5.873 de fântâni existente în localităţile afectate de inundaţii, 871 au fost colmatate. La această dată, sunt în funcţiune trei instalaţii de potabilizare a apei – la Pechea, Cuza Vodă şi Slobozia Conachi; evacuarea apei rămase în diverse incinte se face cu 20 de motopompe, iar o motopompă de mare capacitate a fost adusă de la I.S.U. Bucureşti pentru pomparea apei deversate de pârâul Chineja.

Breşa în digul incintei Vameş s-a finalizat în cursul nopţii, iar apa curge controlat către pârâul Geru, fără a pune în pericol zonele locuite.

Până acum au fost amplasate 64 de locuinţe modulare pentru sinistraţi: 24 la Cudalbi, 24 la Costache Negri, 12 la Pechea şi patru la Cuca. Majoritatea persoanelor evacuate sunt cazate la rude şi cunoştinţe în localităţile de domiciliu sau cele limitrofe, în spaţiile asigurate de consiliile locale fiind cazate 59 de persoane.

În perioada imediat următoare vor fi amplasate trei bucătării mobile, la Costache Negri, Cudalbi şi Slobozia Conachi, unde se va prepara o masă caldă pe zi pentru sinistraţi. Materia primă necesară va fi asigurată de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. 

Se acţionează în continuare cu toate forţele şi mijloacele pentru restabilirea stării de normalitate. Se intervine la evacuarea apei din locuinţe, curţi şi grădini, şi înlăturarea  aluviunilor cu un efectiv de 1.261 de persoane, din care 391 lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne şi 124 din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători