Bătrân surprins beat la volan. Un alt şofer a fost depistat de poliţişti în trafic, deşi nu avea permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 69 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, oamenii legii depistând în trafic, în aceeaşi zi, un gălăţean de 39 de ani, care s-a urcat la volan, cu toate cu nu avea dreptul legal de a conduce autovehicule.

Pe 8 aprilie, în jurul orei 12,30, poliţiştii postului de Poliţie Vârlezi au oprit în trafic, la intersecţia D.N. 24D cu drumul comunal Vârlezi, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din localitate.

”Întrucât cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul emană halenă alcoolică, l-au testat alcoolscopic, aparatul etilotest înregistrând valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În aceeaşi zi, poliţiştii postului de Poliţie Şendreni au depistat, pe o stradă din localitate, la volanul unui autoturism, un bărbat, de 39 de ani, despre care, în urma verificărilor, au aflat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele acestuia a fost deschis acum un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”