Baschet de nivel mondial la Mall. Rezultatele vor conta pentru România în clasamentul pe naţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstraţie de streetball FOTO Sport Arena Streetball

Evenimentul „Galaţi Streetball” are loc în perioada 2-3 iunie şi este organizat în parteneriat cu Sport Arena Streetball. Turneul de baschet 3x3, noua disciplină olimpică, se ţine la Shopping City Galaţi.

În perioada 2-3 iunie, Shopping City Galaţi găzduieşte un eveniment dedicat sportului urban. Cei mai buni jucători de baschet sunt aşteptaţi să îşi reunească forţele în cadrul evenimentului Galaţi Streetball, turneu ce face parte din circuitul naţional de baschet 3x3 Sport Arena Streetball Tour 2018.

Turneul este inclus în calendarul FIBA 3x3 şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă, începând cu cei mai mici baschetbalişti de la categoriile Baby (sub 10 ani) şi Mini (sub 12 ani), apoi sub 14 ani, sub 18 ani, şi plus 35 de ani. 

Toţi jucătorii care vor participa la Galaţi Streetball vor acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3x3 World Ranking. Punctele acumulate de jucătorii români se vor contabiliza, de asemenea, şi pentru stabilirea poziţiei României în clasamentul pe naţiuni.

Şi vizitatorii centrului comercial vor avea parte de distracţie pe parcursul competiţiei Galaţi Streetball. Pe parcursul celor două zile de eveniment, Shopping City Galaţi a organizat mai multe concursuri cu premii pentru spectatorii meciurilor de baschet.

Înscrierile pentru turneul gălăţean se vor face pe site-ul oficial al competiţiei 3la3.ro începând de luni, 28 mai, ora 15.00, până pe 30 mai, ora 23.00, în limita a 50 de echipe, cumulat pe toate categoriile. Cele mai bune echipe de baschet 3x3 din România, dar şi echipe din afara ţării, care luptă pentru a acumula puncte în clasamentul FIBA 3x3, sunt aşteptate la eveniment. Fiecare echipă poate fi alcătuită din minimum trei şi maximum patru jucători.

Evenimentul Galaţi Streetball este organizat în parteneriat cu Sport Arena Streetball şi este susţinut de Superbet şi Nike. Competiţia de baschet 3x3, sport inclus anul trecut în programul Jocurilor Olimpice ce va debuta la ediţia Tokyo 2020, va avea loc în centrul comercial între 2 şi 3 iunie 2018.

Mai multe informaţii despre activităţile organizate în centrul comercial sunt disponibile pe site-ul complexului comercial, dar şi pe pagina de Facebook a competiţiei.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați