Aventurile unui inginer din Galaţi în Canada, acolo unde lucrează pentru Honda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Negrea îi încurajează pe tineri să urmeze facultăţi de inginerie.

Daniel Negrea a ajuns în Canada în 2000, prin programul de emigrare organizat de această ţară. După o scurtă perioadă de acomodare, a intrat în sistem, lucrând la început ca tehnolog. Odată ce a înţeles sistemul, a fost uşor să-şi găsească poziţii de inginer pentru diferite companii. Maturitatea profesionala a atins-o la o companie care lucrează cu Honda, acolo unde este angajat şi acum.

Daniel Negrea a absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi în anul 2000. A plecat imediat în Canada cu ajutorul programului de emigrare organizat de această ţară. Tânărul povesteşte că după o scurtă perioadă de acomodare, a reuşit să intre în sistem, lucrând la început ca tehnolog.

„Odată ce am înţeles sistemul, a fost uşor să îmi găsesc poziţii de inginer pentru diferite companii. Maturitatea profesională am atins-o la ultima companie pentru care sunt anjagajat şi acum, F&P Manufacturing Inc. Canada, filială a companiei japoneze F-Tech Japan, lider mondial al producţiei de şasie, suspensii, sisteme de frânare şi acceleraţie pentru automobilele Honda”, povesteşte Daniel Negrea. 

Aici a început să lucreze ca inginer în 2008, fiind avansat ca Supervisor în departamentul de Calitate în 2012, şi în final Assistant Manager al departamentului de Metalforming în vara lui 2014. Tot această companie este cea care l-a ajutat pe tânăr să obţină, la începutul anului trecut, acreditarea de „Professional Engineer of Ontario”, acreditare profesională râvnită şi recunoscută de societatea canadiană pentru simplul fapt că membrii ei îşi ghidează activitatea urmând şi menţinând un cod strict profesional etic şi de conduită, iar prin serviciile şi soluţiile oferite protejează publicul, beneficiarul final al serviciilor şi produselor oferite de companiile în care inginerii lucrează.

Când vine vorba despre rolul educaţiei primită în Facultate, tânărul mărturiseşte că aceasta are un rol extrem de important în succesul pe care îl cunoaşte.

„Am reuşit să aplic în fiecare companie principiile inginereşti învăţate şi să introduc programe de îmbunătăţire ce au redus ciclul de fabricaţie, au mărit productivitatea si au redus cheltuielile de fabricaţie. Am avut în facultate profesori foarte buni şi exigenţi, care m-au ajutat să aprofundez teoria, şi să înţeleg ceea ce înseamnă să fii inginer mecanic, aplicând cunoştinţele în practică. Este o certitudine aici peste hotare că şcoală de inginerie românească este o şcoală foarte bună, ce produce ingineri capabili şi apreciaţi în companii. Nu a fost uşor să răzbat peste toate problemele ivite în cale, dar mereu expertiză tehnică câştigată în şcoală, şi experienţă inginerească au reuşit să mă ghideze mereu către soluţii eficiente şi viabile”, mărturiseşte Daniel Negrea.

De aproape un deceniu şi jumătate în Canada, Daniel Negrea a reuşit să distingă câteva diferenţe între mediile economice din cele două ţări. Cea mai mare pare să fie aceea că în Canada fiecare angajat este o mică rotiţă dintr-un mare angrenaj care înseamnă o companie.

„Fiecare rotiţă trebuie să funcţioneze aproape perfect, şi să se mişte la timp pentru că următoarele rotiţe să se poată roţi, şi la final, compania să poată livra un produs ce îndeplineşte cerinţele beneficiarului, principalul obiectiv al unei companii. Da, aici se munceşte serios, şi toţi sunt stimulaţi să participe la creşterea competiţională a companiei, şi mai ales să îşi îndeplinească obiectivele. Şi astfel, industia se dezvoltă, beneficiarul final fiind satisfăcut. Dacă îţi faci datoria, eşti recunoscut pentru aportul la societate şi e uşor să progresezi pe treptele ierarhice ale unei companiei”, mai spune absolventul gălăţean de Mecanică. 

Cât priveşte activităţile studenţilor de acolo, Daniel spune că aceştia au parte de un ciclu de practică, în cadrul căruia au de completat programe de „œCo-op” (cooperare) obligatorii, prin care ei sunt plasaţi şi lucrează pentru câteva luni în companii unde îşi pun în valoare încă de pe băncile facultăţii cunoştinţele, participând activ la creşterea economică a companiei unde îşi fac stagiul de pregătire, plus dezvoltându-şi cunoştinţele tehnice prin aplicarea principiilor învăţate în facultate. La terminarea facultăţii, ţinerii ingineri au deja cunoştinţe despre sistemul de producţie, şi se focusează pe industria pe care se simt stăpâni.

„ Meseria de inginer este o meserie respectată peste tot în lume. E imposibil pentru o ţara să se dezvolte economic fără să aibă ingineri. În societate e mereu nevoie de ingineri care să poată rezolvă problemele de zi cu zi întâlnite, în toate domeniile, electric, civil, mecanic, şi nu numai. Nu cunosc cerinţa de ingineri în acest moment din ţara, dar ştiu că tot mai multe companii îşi deschid porţile zilnic în România, şi au nevoie de ingineri capabili şi pregătiţi pentru a funcţiona”, mai spune Daniel.

Acesta completează imediat: „Un inginer, conform definiţiei din Wikipedia, este o persoană ce practică ingineria, ce aplică cunoştinţe ştiinţifice, matematice şi ingeniozitate pentru a rezolvă probleme tehnice, comerciale, şi de societate. Doar că facultăţile tehnice trebuie să avanseze odată cu noile procese şi descoperiri tehnologice şi din industrie, modificându-şi curriculumul de studiu pentru a putea rămâne atrăgătoare aplicanţilor, oferind pregătirea necesară studenţilor pentru aceste noi procese. Iar când aceste descoperiri şi procese ajung să fie introduse în societate, cererea de cadre tehnice pregătite va fi tot mai mare în ţara”, spune Daniel Negrea. 

Şansele de a-şi găsi o slujbă în străinătate sunt foarte mari, atât timp cât inginerul posedă un bagaj sănătos de cunoştinţe tehnice, este un individ integru şi professional, modelându-se pe principiile sub care se desfăşoară activitatea în compania în care se angajează. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie