Autoritatea Electorală Permanentă se întâlneşte cu liceeni din anul terminal de la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii vor afla cum se votează, dar şi de ce trebuie să voteze. Foto: Adevărul

Acestă acţiune se va desfăşura sub genericul „E.U. votez!”, denumirea campaniei de informare a Autorităţii Electorale Permanente, iar în cadrul întâlnirii vor fi prezentate materiale informative despre semnificaţia şi importanţa alegerilor în consolidarea democraţiei, despre dreptul de vot şi instituţiile europene, respectiv Parlamentul European.

Pentru a marca sărbătorirea ,,Zilei Internaţionale a Alegerilor”, care anul acesta a fost celebrată în data de 6 februarie 2014, Autoritatea Electorală Permanentă organizează, în această perioadă, în municipiile de reşedinţă ale filialelor Autorităţii Electorale Permanente, o serie de întâlniri, atât cu elevii din clasele terminale de liceu, cât şi cu tinerii aflaţi în primul an de studii universitare, întrucât acestea sunt categoriile care îşi vor exercita pentru prima dată dreptul la vot în anul 2014.

În acest sens, Filiala Sud-Est a Autorităţii Electorale Permanente va organiza  în data de 14 februarie 2014, ora 11:00, la Colegiului Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Galaţi, o întâlnire cu elevii claselor a XII-a. Acestă acţiune se va desfăşura sub genericul „E.U. votez!”, denumirea campaniei de informare a Autorităţii Electorale Permanente, iar în cadrul întâlnirii vor fi prezentate materiale informative despre semnificaţia şi importanţa alegerilor în consolidarea democraţiei, despre dreptul de vot şi instituţiile europene, respectiv Parlamentul European.

Autoritatea Electorală Permanentă a marcat în ultimii ani „Ziua Internaţională a Alegerilor”,  care se celebrează prima zi de joi din luna februarie a fiecărui an, prin evenimente care să permită consultarea societăţii civile în procesul de îmbunătăţire a legislaţiei electorale. În acest sens, au fost organizate întâlniri şi dezbateri cu reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai asociaţiilor civice, întâlniri cu reprezentanţii presei şi s-au derulat programe pentru tinerii care urmau să se prezinte pentru prima dată la urne.

Tot în acest scop a fost lansat şi portalul www.primulvot.ro care are misiunea de a contura un spaţiu de dezbateri cu caracter politico-electoral, destinat în special tinerilor, dar şi pentru identificarea anumitor aspecte care ar trebui incluse pe agenda publică în vederea motivării tinerilor să participe la deciziile care îi privesc, prin mobilizarea la vot a acestora.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat