Au vrut să aibă parte de o noapte de dragoste, dar au sfârşit prin a fi sechestraţi, bătuţi şi jefuiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi, de 26 şi 42 de ani, au trecut azi noapte prin aventura vieţii lor, după ce au dat curs unui anunţ postat la mic publicitate, stabilind cu două tinere să întreţină relaţii sexuale contra cost. Surpriza a venit la scurt timp după ce au ajuns în apartamentul unde trebuia să se consume ”idila”, unde au dat buzna trei tineri, care i-au luat la bătaie.

Pe 16 ianuarie, ora 03,50, secţia 2 Poliţie a fost sesizată, printr-un apel de urgenţă la 112, de doi bărbaţi de 42 şi 26 ani, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că, în aceeaşi noapte, în jurul orei 02,30, ar fi fost victimele unor persoane necunoscute care, folosind ameninţări şi violenţe, i-ar fi deposedat de bani şi bunuri.

”Din cercetări a reieşit că cei doi, în urma unui anunţ postat pe un site de publicitate, ar fi contactat telefonic două persoane de sex feminin, cu intenţia de a întreţine cu acestea relaţii sexuale, contra cost. Odată ajunşi la adresa indicată de cele două, în locuinţa respectivă ar fi intrat trei tineri care, folosind acte de violenţă, ar fi deposedat victimele de suma de 930 de lei, un telefon mobil, un ceas şi un lanţ din aur”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

La scurt timp după comiterea faptei, poliţiştii i-au identificat pe prezumtivii autori, fiind vorba de trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 23 de ani, şi două adolescente, cu vârsta de 15 şi 17 ani, aceştia fiind reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, 16 ianuarie, tinerii suspectaţi de comiterea faptei au fost prezentaţi instanţei, care a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor pentru o perioadă de 30 de zile.

Cei trei tineri şi adolescentele sunt cercetaţi acum pentru tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA