Atunci când interesul învăţământului este mai presus de cel al dascălului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi profesori din învăţământul preuniversitar reclamă sindicatelor faptul că li se pun beţe în roate atunci când vor să-şi ia concediu fără plată. Potrivit legii, profesorii titulari au dreptul la un an de concediu fără plată o dată la 10 ani. Dar aceeaşi lege spune că decizia se ia în consiliile de administraţie, iar cei mai mulţi membri ai acestor foruri le refuză concediul pe motiv că rămân fără elevi.

Articolul 288 din Legea Educaţiei Naţionale conferă cadrelor didactice dreptul la un an de concediu fără plată o dată la 10 ani. Este un drept al cadrelor didactice şi întotdeauna articolele de lege trebuie interpretate în favoarea salariatului.

„Este o greşeală să etichetezi şi să consideri că doar un anumit cadru didactic este perfect pentru o anumită clasă, determinând  migrarea copiilor, în situaţia în care cadrul didactic respectiv nu este cel care se va ocupa de clasă”, spune preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi, Lidia Antoniu.

De ce a luat liderul de sindicat această poziţie? În cursul verii, a sosit pe adresa SIP Galaţi un memoriu potrivit căruia la o şcoală mare din Galaţi, căreia din motive obiective nu-i vom spune numele, unui învăţător foarte bun – şi dânsul a vrut să-i păstrăm anonimatul -, care avea nevoie de un al doilea an de concediu fără plată pentru a-şi rezolva nişte probleme familiale extrem de importante, i s-a refuzat dreptul de a beneficia de acest drept legal.

„Refuzul a venit chiar de la colegii de şcoală, întruniţi în Consiliul de Administraţie. Reprezentanţii acestui for au interpretat cum au dorit domniile lor articolul din Legea Educaţiei Naţionale. Au considerat că dacă profesorul respectiv pleacă, clasa rămâne fără elevi. Am întrebat şi eu prin stânga şi prin dreapta şi am aflat că părinţii nu ar fi ameninţat că-şi retrag copiii dacă învăţătorul respectiv pleacă. Deci, constat că a fost ambiţia unor colegi de a nu ajuta un alt coleg care are nevoie de o pauză în interes personal”, spune Lidia Antoniu.

În urma contestaţiei învăţătorului respectiv, Inspectoratul Şcolar Galaţi a recomandat soluţionarea tot în cadrul CA-ului unităţii respective care trebuie să se reunească din nou şi să revizuiască decizia.

„Sperăm ca CA-ul să rezolve favorabil această situaţie. Oricum, credem că şi articolul de lege trebuie modificat în sensul că trebuie să fie mult mai clar, astfel încât să existe cale de interpretare. În acest moment, articolul din lege spune că personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an şcolar, o dată la 10 ani, cu aprobarea unităţii de învăţământ sau, după caz, a inspectoratului şcolar, cu rezervarea postului pe perioada respectivă”, a concluzionat Lidia Antoniu.

După ce memoriul a ajuns inclusiv la Ministerul Educaţiei Naţionale, profesorii din Consiliul de Administraţie al şcolii s-au reunit din nou şi, în cele din urmă, i-au permis colegului lor să plece în concediu fără plată.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €