Astă-seară, pe scena Teatrului Muzical, vor răsuna acordurile muzicii tradiţionale irlandeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţi şi dansatori din ţara a cărei zi naţională va fi sărbătorită sâmbătă le vor împărtăşi spectatorilor gălăţeni, prin muzică şi dans, bucuria şi mândria de a reprezenta artistic ţara Sfântului Patrick

Teatrul Muzical „Nae Leonard" găzduieşte în această seară, cu începere de la ora 19.00, un spectacol dedicat muzicii şi dansului tradiţional irlandez.

Manifestarea artistică - ocazionată de apropierea Zilei Naţionale a Irlandei (17 martie) şi a Sărbătorii Sfântului Patrick, protectorul spiritual al acestei ţări - este organizată de Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu în colaborare cu Primăria Galaţi, Fundaţia „Andreiana Iuventus" şi bineînţeles cu instituţia gazdă, Teatrul Muzical.

Vor concerta Shannon Band, Blackbeers, Irishway, dar şi cimpoierii Bordo Sarkany.

Intrarea este liberă la acest veritabil regal cultural, iar gălăţenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, ca să se bucure de el.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu