ArcelorMittal Galaţi a investit şapte milioane de euro pentru modernizarea unui set de turbosuflante, care va reduce consumul de energie la Furnalul 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţia se ridică la şapte milioane de euro. Foto: ArcelorMittal

Turbosuflantele asigură injectarea de aer rece în furnale şi sunt esenţiale în procesul tehnologic. În urma acestei investiţii, Compania a redus la jumătate consumul de abur al turbosuflantelor.

„Derulăm un program amplu de creştere a eficienţei energetice pentru Compania noastră, iar actuala investiţie face parte din acest program, permiţându-ne să eficientizăm imediat, cu efect pe termen lung, consumul de energie”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi. “Obiectivul nostru este să îmbunătăţim performanţa operaţiunilor noastre, astfel încât să ne putem adapta la cerinţele clienţilor noştri şi - de asemenea - la realităţile pieţei. Vom continua să investim pentru implementarea tehnologiilor moderne, care sprijină utilizarea mai eficientă şi mai productivă a proceselor noastre de producţie.”

În urma investiţiei, cele două turbosuflante sunt mai eficiente, mai flexibile, mai fiabile şi pot fi operate în funcţie de nivelul de producţie. Setul de turbosuflante consumă acum doar 32 - 40 de tone de abur pe oră, faţă de 70 de tone înainte de modernizare. Datorită consumului eficient de abur, Compania poate, acum, să producă o cantitate de energie pe care o poate utiliza în procesul de producţie. De asemenea, a fost implementat un nivel ridicat de automatizare, axat pe creşterea eficienţei operaţiunilor.

ArcelorMittal Galaţi a pus în funcţiune cele două turbosuflante după reproiectarea rotoarelor şi a diafragmelor celor două compresoare şi turbine, revitalizarea tuturor circuitelor tehnologice, de control, reglare şi comandă. Noul sistem de ultimă generaţie permite celor două unităţi să fie operate, monitorizate şi controlate în mod automat.

Investiţia face parte din Proiectul “Energize”,  care are scopul de a reduce consumul de energie cu 15% în următorii 5 ani. Planul de acţiune al acestui proiect vizează o serie de departamente, de la procese şi echipamente energo-intensive la activităţi de birou, implicând toate aspectele unei afaceri, de la operaţiuni, la mentenanţă, investiţii şi achiziţie.

În ultimii 10 ani, ArcelorMittal Galaţi a investit aproximativ 800 de milioane de euro pentru modernizări tehnologice, ale echipamentelor de producţie şi înlocuirea utilajelor uzate. Aceste investiţii au condus la eficientizarea lanţului de producţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie