ArcelorMittal Galaţi / 600 de siderurgişti s-au cerut în şomaj. Vezi aici care vor fi sumele pe care le vor primi aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul acestei săptămâni, în jur de 600 de salariaţi ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi au depus cerere că renunţă de bunăvoie la locul de muncă, urmând să primească o serie de despăgubiri băneşti din partea conducerii companiei.

Aceste compensaţii vor consta în plata unor sume fixe şi a mai multor tranşe lunare. Valoarea totală este calculată în funcţie de vechimea în muncă şi de veniturile salariale ale autodisponibilizaţilor, sumele fixe plătite pe persoană fiind între 15.000 şi 30.000 de lei, la care se adaugă între 8 şi 24 de salarii nete.

Cererile de renunţare la locul de muncă se mai pot depune până la 15 martie.
„Din informaţiile noastre, putem spune că sunt în jur de 600 de salariaţi care şi-au depus cererea de autodisponibilizare", a declarat Mircea Scântei, preşedintele FSS Metarom România.


„Mă tentează şi pe mine să-mi depun cererea, însă nu cred că o voi face. Aş putea primi aproape 40.000 de lei. Însă nu am siguranţă că într-un an îmi voi putea găsi un alt loc de muncă", ne-a declarat Mihai Galeş, angajat la furnale pe platforma siderurgică.


Potrivit conducerii ArcelorMittal, motivele pentru care se fac aceste disponibilizări sunt legate în principal lipsa comenzilor, dar şi pentru creşterea productivităţii.

CITEŞTE ŞI

ArcelorMittal Galaţi a înregistrat pierderi de 10 milioane de euro


„Dorim să creştem productivitatea muncii pentru a deveni mai competitivi, pe o piaţă dificilă. De asemenea, în felul acesta se va limita, pe viitor, posibilitatea de a se intra în şomaj tehnic în perioadele în care piaţa va înregistra scăderi",
a declarat Thierry Le Gall, directorul general al combinatului.


Iată cum se acordă sumele.
- Un siderurgist cu vechimea de până în 5 ani: va primi 8 salarii şi suma de 15.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea între 5 şi 10 ani: va primi 10 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 10 şi 15 ani va primi 12 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 15 şi 20 ani va primi 15 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 20 şi 25 ani va primi 18 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea cu vechimea între 25 şi 30 ani va primi 21 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei
- Un siderurgist cu vechimea de peste 30 de ani va primi 24 salarii şi o sumă între 25.000 şi 30.000 de lei


În anul 2001, la ArcelorMittal (ex-Sidex) Galaţi erau 27.597 de angajaţi. Din acel moment şi până acum au plecat în jur de 18.000 de salariaţi pe baza plecărilor voluntare.

CITEŞTE ŞI

ArcelorMittal Galaţi / Gata, s-au strâns semnăturile pentru grevă!

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă