Aparat performant pentru chirurgie toracică, la Spitalul Judeţean Galaţi. Medicii pot face evaluarea unui cancer pulmonar şi recolta biopsii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA: CJG

Chirurgie de nivel european, cu ajutorul unui echipament medical ultraperformant recent achiziţionat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Este vorba despre un sistem modern de toracoscopie video-asistată, în valoare de 350.000 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean.

 Cu acest nou echipament, medicii pot face evaluarea unui cancer pulmonar, recolta biopsii, interveni mult mai eficient în cazul unor acumulări de lichid în cavitatea toracică, introduce medicamente direct la nivelul plămânilor sau realiza diverse tratamente în zona toracică, totul în cadrul unor proceduri minim invazive.

“Este un echipament medical complex, care permite noi abordări şi tehnici medicale pentru diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor toracice. Este singurul aparat medical de acest gen din zona noastră, astfel că de noul dispozitiv medical vor putea beneficia mii de pacienţi din cel puţin cinci judeţe ale ţării”, spune Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

 De asemenea, se pot face intervenţii minim invazive în zona toracică, ceea ce pentru pacienţi înseamnă recuperare mult mai rapidă, timp redus de spitalizare şi dureri postoperatorii mult mai mici faţă de intervenţiile clasice.

Vă recomandăm şi:

Medic psihiatru, despre şcoala online:„Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

Niciun pat la ATI COVID Galaţi. Profilul pacienţilor: tineri, cu puţine afecţiuni şi nevaccinaţi

  

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026