Anestezistul Nicolae Bacalbaşa îl suspectează pe Iohannis că reprezintă interese străine în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, doctorul Nicolae Bacalbaşa, a declarat recent că principalul defect al contracandidatului lui Victor Ponta în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis, este faptul că „reprezintă interese străine”.

„Pericolul l-a spus Mihai Eminescu: 'cine o îndrăgi străinii, mânca-i-ar inima câinii'. Principalul defect al domnului Iohannis este că reprezintă interese străine.(...) Dl. Iohannis nu este nici măcar sub acoperire, este un german care reprezintă, în mod oficial, interesele unei comunităţi etnice şi care comunitate este sprijinită de un stat, care este un hegemon în cadrul unei Uniuni care s-a vrut paritare şi în care se conturează, încet-încet, două viteze. Nu trebuie să ieşim din UE, ci trebuie să ne comportăm în cadrul UE, prin reprezentanţii noştri, prin atitudinea noastră, ca nişte parteneri cu reprezentare integrală", a declarat acesta pentru AGERPRES, după întâlnirea de astăzi cu conducerea PSD, de la sediul partidului.

Şeful Consiliului Judeţului Galaţi a fost întrebat şi despre cum vede faptul că românii din Ardeal au votat în favoarea lui Klaus Iohannis. 

„Este pentru mine o mirare pentru că să nu uităm că în Ardeal, timp de sute de ani, a funcţionat unirea celor trei naţii dominante, în care românii erau 'misera plebs contribuens', deci plebea mizerabilă care numai contribuie. Sper ca românul ardelean să iasă din această psihologie şi să înţeleagă că este un cetăţean român, că Ardealul este foarte important şi că Ardealul face parte din România Mare".

Referitor la faptul că premierul Victor Ponta a anunţat trei nume de posibili premieri, dacă va câştiga prezidenţialele, preşedintele CJ Galaţi a spus că este "absolut corect, fiind prima dată când un viitor preşedinte nu este îmbătat de propria personalitate şi apelează la ansamblul unei coaliţii".

Totodată, Bacalbaşa a susţinut că, în opinia sa, Călin Popescu Tăriceanu, una dintre persoanele nominalizate pentru funcţia de premier, este un om experienţă.

„Domnul Tăriceanu e un om echilibrat, cu foarte multă experienţă şi care a avut performanţa uluitoare să reziste timp de aproape doi ani şicanelor demenţiale ale unui personalităţi ieşite din comun, Băsescu. Domnul Maior sigur că este un om cu o experienţă pentru situaţii excepţionale. Ferească Dumnezeu ca România să ajungă într-o situaţie excepţională", a mai spus acesta.

Conducerea PSD are miercuri şi joi o serie de întâlniri cu liderii judeţeni pentru a analiza rezultatele obţinute în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional