Ancheta privind explozia produsă sâmbătă într-un bloc din Galaţi, la primele concluzii. Ce spun experţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de ancheta realizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, municipalitatea realizează o anchetă socială. Şi bărbatul considerat responsabil de deflagraţie va avea de dat explicaţii după ce starea lui se va îmbunătăţi.

Comisia de anchetă privind explozia produsă sâmbătă într-un bloc din Galaţi - deflagraţie în care cinci apartamente au fost serios avariate, iar o persoană a fost rănită grav - a ajuns la primele concluzii.

După cum a confirmat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, cea mai importantă concluzie este aceea că structura de rezistenţă a clădirii nu a fost compromisă şi nu se pune problema evacuării, deşi pagubele sunt importante la cele cinci apartamente afectate.

Un alt aspect important, confirmat de biroul de presă al Primăriei Galaţi, este că apartamentele afectate sunt asigurate, lucru care ar trebui să contribuie la urgentarea reparaţiilor. Deocamdată, furnizarea gazului în blocul respectiv nu a fost reluată, asociaţia de proprietari fiind înştiinţată că trebuie să contacteze de urgenţă o firmă specializată pentru verificarea instalaţiilor de gaz, astfel încat să se stabilească dacă mai există vreun risc. 

„Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi întrunit în urma exploziei care s-a produs la blocul T8, din cartierul Micro 19 a dispus efectuarea în regim de urgenţă a unei anchete sociale de către Direcţia de Asistenţă Socială în cazul bărbatului care a fost spitalizat”, a mai precizat municipalitatea. 

De asemenea, bărbatul în vârstă de 50 de ani considerat responsabil de producerea exploziei (ancheta a arătat că acesta a improvizat un soi de şemineu în cuptorul aragazului) va trebui să dea explicaţii oamenilor legii, având în vedere că în cauză a fost deschis un dosar penal pentru  distrugere din culpă.

Deocamdată, starea bărbatului, deşi stabilă, nu permite audierea lui, mai ales că are arsuri pe 20% din corp, fiind internat în spital într-o zonă cu accesul limitat din motive septice. Surse medicale ne-au declarat că se ia în calcul şi o expertiză psihiatrică a acestuia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare