Ana-Maria Covrig, fetiţa cu voce de aur de la "Mamaia Copiilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima mare realizare a sa este câştigarea locului întâi la Festivalul "Mamaia Copiilor 2010", alături de trupa focşăneană "Via Music"

Deşi are doar 11 ani Ana-Maria Covrig este înzestrată cu o voce pe care n-o poţi uita. Pentru fetiţa subtirică, cu ochi negri şi părul lung şi bogat, cântecul reprezintă aproape totul.

"Pasiunea pentru muzică mi-a descoperit-o chiar mama. După ce m-a auzit cântând, a hotărât să mă trimită ca s-o fac sub îndrumarea unui profesionist. Şi aşa a început totul! Pentru mine n-a contat faptul că orele lungi de pregătire mi-au scurtat timpul de joacă. Am fost conştientă încă de la început că pentru a-mi îndeplini visul de adeveni vedetă este nevoie să renunţ la multe", spune Ana-Maria.

Debutul său a fost pe scena Casei de Cultură Sindicatelor din Galaţi, sub bagheta maestrului Alexandru Ciorăscu, omul pe care Ana-Maria îl respectă foarte mult.

În numai doi ani de "carieră" artistică, Ana-Maria a cântat şi a încântat cu vocea sa în ţara, pe multe scene ale festivalurilor de profil, obţinând nu mai puţin de 16 premii.

Printre cele mai importante, se numără premiul întâi la Festivalul "Comorile Moldovei", premiul întâi la Festivalul Naţional de Muzică şi Dans "Olimpiada Copiilor" de la Bacău, premiul al II-lea la Festivalul "Floare de April", premiul al treilea la Festivalul "Constelaţia Necunoscută" şi "Mugurii Vrânceni".

Ultimul mare premiu obţinut a fost la Festivalul "Mamaia Copiilor-2010". Alături de membrii Grupului "Via Music" din Focşani, Ana-Maria a obţinut locul întâi.

"Noi ne-am pregătit pentru acest concurs cu mult timp înainte. Au fost ore nesfârşite de repetiţii şi fiecare membru al grupului nostru a trebuit să-şi interpreteze fără trac sau greşeli rolul muzical al personajului de poveste pe care îl reprezenta, lucru care nu a fost deloc uşor. S-a lucrat mult şi la costume, toate fiind făcute la comandă de o casă de modă din Bucureşti. În final, am răsuflat cu toţii uşuraţi când am aflat că tot efortul depus a fost apreciat de juriu şi că melodia noastră «Ne e dor de poveşti» a ocupat primul loc", a ţinut să ne precizeze Ana-Maria.

Ce şi-ar dori cel mai mult? Să ajungă un nume în muzica românească şi să poată reprezenta cu succes România la festivaluri internaţionale.

"Ştiu că este nevoie de multă muncă, mai ştiu că uneori în această lume muzicală se fac şi nedreptăţi şi că nu întodeauna viaţa îţi oferă lucruri plăcute, dar sper ca ajutată de cei dragi şi cu credinţă, să fac faţă tuturor greutăţilor, pentru că eu ştiu că mereu binele învinge răul", a mai spus mica artistă.

Ce-i place?

Chiar dacă muzica mi-a ocupat o mare parte din timp, nu am neglijat şcoala şi chiar chiar am obţinut în fiecare an diplome de onoare la învăţătură şi punctaje maxime la diverse concursuri şcolare. De asemenea, îmi plac călătoriile cu familia şi o ador pe sora mea mai mică Larisa Florentina.

Ce nu-i place?

Nu-mi plac oamenii care nu se ţin de cuvânt, nu-mi place minciuna şi oamenii prefăcuţi. În meseria asta de "artist" am auzit că te loveşti destul de des de astfel de oameni aşa că va trebui să învăţ să mă feresc de ei.

Întrebări şi răspunsuri

1.Se mai poate ajunge în ziua de azi în topuri fără a avea pile?

Eu cred că se poate dar cu foarte multă muncă şi noroc. De altfel, ţin să le mulţumesc din suflet profesorilor mei de canto Ion şi Aurelia Vaida pentru că mi-au fost mereu alături, iar susţinerea lor a contat nespus.

2. Cântăreţii de manele câştigă în prezent cel mai bine. Te-ai gândit vreodată să te reprofilezi?

Eu una nu cred că numai cei care cântă manele câştigă mult. Să ne amintim marii artişti precum Mirabela Dauer, Angela Similea şi mulţi alţii. Ei bine, datorită lor nu vreau să mă reprofilez.

Profil

Născută: 12.03.1999 Galaţi
Studii: elevă în clasa a V-a la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", secţia Muzică.
Familie: are o soră mai mică

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele