Amenzi de zeci de mii de lei pentru proprietarii de service-uri auto. Ce nereguli au descoperit oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au efectuat o serie de verificări în ultima lună la posesorii de service-uri auto din Galaţi, persoane fizice sau juridice.

Poliţiştii locali au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 54.900 de lei posesorilor de service-uri auto, persoane fizice sau juridice, care desfăşurau această activitate cu încălcarea prevederile legale. Acţiunea de control s-a derulat pe raza municipiului Galaţi în ultima lună de zile.

”Operatorii economici în cauză au primit amenzi pentru nerespectarea condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, 49 la număr, în baza HCL 260/2018. Pentru încălcarea prevederilor legii 12/1990, privind efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege, au fost date un număr de 11 sancţiuni contravenţionale. Pe perioada controlului, în opt dintre cazuri au fost aplicate prevederile O.G 99/2000”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Alte 38 de amenzi, în sumă de aproximativ 24.000 de lei, au aplicat poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale persoanelor fizice care prestau diverse servicii către populaţie (service auto, tâmplărie termopan, mobilă) fără respectarea prevederilor legale (fără autorizaţii de funcţionare, acordul autorităţii administraţiei publice locale).

În aceste situaţii au fost aplicate prevederile legii 12/1990 şi HCL 260/2018, iar cei în cauză au fost sancţionaţi pentru efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege (funcţionau fără nici o autorizaţie), dar şi pentru nerespectarea condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată