Amendă record pentru o firmă care a deschis un bar fără să obţină autorizaţiile cerute de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii locali au descoperit că o societate comercială cu punctul de lucru în Galaţi comercializa băuturi alcoolice în regim de bar, cu toate că nu îndeplinea condiţiile legale.

În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punctul de lucru în Galaţi, pe strada Mihai Bravu, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, au constatat că un operator economic desfăşura activitate de bar, fără a deţine autorizaţiile necesare.

”Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. De asemenea, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, au depistat-o în incinta unui imobil de pe strada Mihai Bravu, pe numita O.T., de 46 ani, care comercializa băuturi alcoolice în regim de bar, fără a deţine autorizaţiile necesare desfăşurării activităţii şi fără a deţine documente de provenienţă, calitate şi conformitate pentru marfa comercializată”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990, iar marfa comercializată a fost ridicată în vederea confiscării şi depusă la Camera Corpurilor Delicte de la sediul Poliţiei Locale Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete