Amendă de 3.500 de lei pentru un bărbat care i-a împiedicat pe poliţişti să imobilieze un şofer care asculta muzică la maxim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat s-a ales cu o sancţiune usturătoare, după ce, din motive rămase încă necunoscute, a încercat să îi împiedice pe oamenii legii să îl reţină pe un conducător auto care devenise recalcitrant.

Poliţiştii locali din cadrul secţiei nr. 4 Galaţi l-au sancţionat contravenţional, conform legii 61/1991, cu amendă în cuantum de 3.500 de lei, pe P.M.C., un gălăţean în vârstă de 32 ani din Galaţi.

”Persoana în cauză a fost depistată în faţa unui bloc de pe strada Nicolae Deleanu din Galaţi, în timp ce tulbura liniştea locatarilor, ascultând muzică la intensitate mare dintr-un autoturism, iar la încercarea oamenilor legii de a îl imobiliza pe numitul S.C., acesta i-a împiedicat atât verbal, cât şi fizic să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

O femeie s-a ales, la rândul ei cu o amendă de 3.000 de lei pentru o faptă similară. Aceasta a încercat să îl împiedice pe un poliţist local să legitimeze conducătorul unui autoturism pentru oprire neregulamentară pe banda unu de circulaţie, pe strada Brăilei din Galaţi.