Amenajarea celei mai importante intersecţii din oraş se va face prin concurs de proiecte, cu vot pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările care vor intra în competiţie vor fi postate într-o secţiune specială pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi, păstrându-se anonimatul concurenţilor, iar cei interesaţi să le vadă şi să le voteze vor avea la dispoziţie 10 zile de la momentul în care au fost postate.

Primăria municipiului Galaţi a lansat, pe prima dată în ultimele trei decenii, un concurs de soluţii pentru refacerea celei mai importante intersecţii din oraş: inelul de rocadă din zona „Ultimul Leu”, acolo unde se întâlnesc cele mai importante bulevarde care face legătura dintre intrările în oraş şi zona centrală.

„Prin concursul cu tema ”Reamenajare zona Inelul de Rocadă” vrem să ajungem la alegerea celei mai bune soluţii privind contractul de servicii de proiectare arhitecturală pentru amenajarea acestei zone”, a precizat biroul de presă al instituţiei.

Interesant este acest proiect este o premieră pentru Galaţi, dat fiind că este pentru prima dată când Primăria lansează o competiţie de acest gen, în cadrul căreia un juriu format din specialişti în domeniu va analiza soluţiile înscrise în concurs. O altă premieră este votul cetăţenilor.

În schimb, ideea de reamenajare a zonei nu este nici pe departe „la prima strigare”. În ultimii 25 de ani au fost, de fapt, trei alte tentative de modernizare, cea mai costisitoare fiind cea de sub mandatul primarului Dumitru Nicolae, care a plătit aproape 70.000 de euro pentru documentaţie prin care zona era reproiectată.

În amintitul proiect, ar fi urmat să fie amenajate cinci pasarele pietonale, dintre care două peste bulevardul Brăilei şi câte una peste bulevardul Siderurgiştilor, strada Cloşca şi Prelungirea Brăilei. De asemenea, în centrul intersecţiei ar fi urmat să fie amenajat un monument de mari dimensiuni închinat Sfântului Apostol Andrei. În cele din urmă, însă, proiectul nu a mai fost pus în aplicare.

Şi primarul Marius Stan a anunţat, în urmă cu patru ani  că va remodela intersecţia, punând la dispoziţia publicului o serie de schiţe din care rezulta că urma să se facă un uriaş pasaj pietonal, de formă circulară, cu spaţii de expoziţiei şi de belvedere, care să acopere toată zona rutieră. Nici acest proiect nu a fost concretizat.

Revenind la actualul proiect, este interesant de spus că lucrările care vor intra în competiţie vor fi postate într-o secţiune specială pe site-ul Primăriei Galaţi, păstrându-se anonimatul concurenţilor, iar cei interesaţi să le vadă şi să le voteze vor avea la dispoziţie 10 zile de la momentul în care au fost postate.

Juriul competiţiei este condus de Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, iar membrii sunt: Teodora Voicilă (arhitect), Laurenţiu Jalbă (director general DGSCUP), Cristian Capeţis (director general DGILP), Aurel Condurache (director Apă-Canal), Sergiu Porumboiu (arhitect), Liviu Cezar Durbacă (arhitect), Roxana Gheorghiu (arhitect), Liliana Buhociu (arhitect membru OAR), Cătălina Mioara Chiculiţă (arhitect) şi Doina Maculina Ciofu.

Informaţii din regulamentul concursului

Organizarea acestei competiţii are drept scop selectarea celui mai bun şi mai interesant proiect arhitectural pentru perimetrul descris de ”Inelul de Rocadă”, o zonă reprezentativă pentru oraşul Galaţi. Concursul va avea o singură etapă de evaluare a proiectelor iar membrii juriului vor analiza atât propunerile scrise cât şi părţile desenate. Competiţia este deschisă tuturor arhitecţilor şi echipelor de arhitecţi care au o propunere pentru această zonă.

Lansarea concursului de soluţii a fost făcută în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice iar proiectele pot fi depuse până la data de 26 octombrie 2017. Pentru transparenţa competiţiei, părţile desenate vor fi postate pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi sub protecţia anonimatului.

Juriul va face evaluarea şi va acorda punctajul în funcţie de nivelul calitativ şi tehnic al propunerii, originalitate şi armonizarea cu specificul zonei.

Câştigătorul concursului va fi invitat să semneze contractul pentru serviciile de proiectare a soluţiei care a câştigat aprecierea juriului.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie