Alexandru Ritivoiu a operat 30.000 de copii

Are o experienţe de 35 de ani în ORL, consideră că cei mici sunt cei mai demni în faţa bolii şi este revoltat pentru că se simte înlăturat din sistem, de către superiori.

Încă de când era copil a trăit printre medici, a mers cu tatăl său prin spitale, a asistat la consultaţii, iar lumea medicală l-a fascinat. Asta l-a determinat să aleagă Facultatea de Medicină, s-a specializat în ORL şi îi place la nebunie să trateze copiii.

Dinastie de medici

„Tatăl meu a fost medic. Fiul meu şi nora mea sunt tot medici. Am stat mereu pe lângă tata, care mă lua pe la spital cu el. Asistam la discuţii cu pacienţii, la consultarea lor, la apariţia unei urgenţă în spital. Asta m-a impresionat foarte tare. Trăind în lumea medicală m-am apropiat de meseria de doctor şi mi-am dorit încă din liceu să fac asta”, spune Alexandru Ritivoiu.

A venit în Galaţi în anul 1976, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii. Nici bine nu a ajuns la malul Dunării şi s-a şi confruntat cu un caz deosebit. Faptul că a reuşit să rezolve acea urgenţă, i-a dat încredere pentru eventualele cazuri.
 
„La scurt timp după venirea în Galaţi am avut un caz grav, a cărui intervenţie a însemnat salvarea de la moarte. Lucrul acesta m-a impreiona şi m-a bucurat foarte mult. Era un copil care se afla în moarte clinică, pe care l-am operat şi pe care l-am salvat. Ştiam că este din Pechea şi am mai trecut pe acolo să-l văd. S-a căsătorit şi acum îi merge foarte bine”, mai spune Alexandru Ritivoiu.

Dr. Ritivoiu este de părere că întâmplările de la începutul carierei sunt cele care l-au marcat şi i-ai rămas întipărite în minte. Cazul unui copil pe care a fost nevoit să-l opereze îmbrăcat, aşa cum a ajuns la spital, orice secundă de întârziere putând să-l coste viaţa, dar şi faptul că în timp ce se afla într-o operaţie foarte delicată, a căzut curentul electric, i-au arătat cât de mult înseamnă viaţa omului, respectiv a copiilor.

Peste aproximativ patru luni, dr. Alexandru Ritivoiu împlineşte vârsta de pensionare, lucru de care el nici nu vrea să audă. La fel ca mulţi alţi medici, a făcut demersurile necesare pentru prelungirea activităţii, numai că răspunsurile întârzie să apară, în mod intenţionat, spune acesta.

„Răspunsul directoarei mele este că nu-mi poate prelungi şederea în spital. Eu le confer statutul de spital de urgenţă. Nu este aşa când nu ai o linie de gardă de anestezie – reanimare. Garda de chirurgie este o gardă de urmărire. Lucrurile sunt destul de complicate aici”, spune medicul.
 
„E greu fără echipamente ca lumea”

Lipsa echipamentelor medicale în „macină” pe dr Ritivoiu. „În sala de operaţie nu am aparat de anestezie, nu am aparate care mi-ar fi dat posibilitatea să fac mult mai mult. Nu am o lampă profesională. Când ai un fraier pe gratis, care vine şi se implică, care răspunde la solicitări chiar şi în concediu, nu poţi să-i dai un şut un fund”, declară Alexandru Ritivoiu.

Cum e să lucraţi cu pacienţi copii?

Copilul bolnav este demn în faţa bolii. La adulţi există mereu şi alte interese, de dincolo de boală: un concediu medical, o adeverinţă, etc. Pacienţii copii sunt mult mai sinceri. Îţi face plăcere să tratezi copilul bolnav.

Se mai face medicină în România?

Medicina ultimelor 20 de ani a dat posibilitatea medicilor să performeze. Au avut posibilitatea să meargă în străinătate, să vadă cum e acolo. Spre exemplu, faţă de cei din Franţa suntem cu mult înapoi. Am văzut acolo copii operaţi la trei zile de viaţă, lucru imposibil la noi. Sunt diferenţe mari între noi şi ei, iar diferenţele se accentuează, nu se estompează.

Ce-i place

Îmi place sportul, am practicat atletism în tinereţe. Odată, am venit în Galaţi şi-mi zicea antrenorul că aici voi ajunge şi nu credeam. Îmi place să citesc. Am o bibliotecă frumoasă, moştenire de la tata. Îmi place să petrec timpul cu familia şi îmi place să tratez copiii. Admir oamenii sinceri.

Ce nu-i place

Nu-mi place că oamenii buni sunt înlăturaţi. Nu-mi place că oamenii de valoare nu sunt recunoscuţi. Nu-mi plac mincinoşii şi laşii şi nici oamenii care nu-şi asumă răspunderea. Nu-mi place ce se întâmplă aici, în Spitalul de Copii. Mă mâhneşte răutatea oamenilor.

Profil
Născut. 24 iunie 1945, Bucureşti
Studii. Facultatea de Medicină Bucureşti
Familie. Căsătorit, un copil