Aflaţi unde vă puteţi face cumpărăturile pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru Crăciun şi Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţie mare în supermarket-uri înaintea Crăciunului

Galeriile Real vor avea program şi în prima zi de Crăciun, precum şi în cea dintâi a anului viitor, între orele 15.00 şi 22.00. Atenţie însă, astăzi celelalte hypermarket-uri vor fi închise

Magazinele Billa au program astăzi până la ora 20.00. În prima zi de Crăciun, supermarketul va fi închis, iar luni va avea program până la ora 18.00. Din data de 27 decembrie şi până vineri 30 decembrie programul de funcţionare va fi între orele 7.30 şi 23.00. Înaintea anului nou, la data de 31 decembrie magazinele Billa vor fi deschise între orele 7.30 la 20.00. Pe 1 ianuarie, magazinele Billa vor fi închise iar a doua zi vor funcţiona între orele 10.00 şi 20.00.

Astăzi Kaufland are program până la ora 17.00. Duminică cele două hypermarket-uri Kaufland vor fi închise, dar pe 26 decembrie vor avea program până la ora 16.00. Între 27 şi 30 decembrie, Kaufland va funcţiona până la ora 22.30, iar pe 31 decembrie până la ora 17.00. Pe 1 ianuarie, Kaufland va fi închis dar se redeschide pe 2 ianuarie cu progrm scurt, până la ora 16.00

Hipermarketul Real va fi deschis astăzi până la ora 21.00 dar, demn de reţinut, duminică, de Crăciun, veţi putea să vă faceţi cumpărăturile la cea mai mare unitate comercială din Galaţi între orele 15.00 şi 22.00. De luni 26 decembrie şi până vineri 30 decembrie, Real va avea program de funcţionare între orele 8.00 şi 20.00. Hypermarket-ul va fi deschis chiar şi în prima zi a anului viitor, între orele 15.00 şi 22.00. Pe 2 ianuarie, programul Galeriilor Real va reveni la normal.

Selgros va fi deschis astăzi doar până la ora 16.00, iar duminică nu va avea program. A doua zi de Crăciun va ave program până la ora 22.00. Din data de 27 decembrie programul va fi de dimineaţă de la ora 6.00 şi până la miezul nopţii. Pe 31 decembrie hypermarketul se va închide la ora 16.00. Pe 1 ianuarie nu va vea program urmând să se redeschida pe 2 ianuarie.

Astăzi Metro are program doar până la ora 16.00 iar duminică va fi închis. Luni 26 decembrie va avea program până la ora 16.00. De marţi şi până vineri 30 decembrie Metro va fi deschis între orele 6.00 - 22.00 iar în ajunul Anului Nou doar până la ora 16.00. Pe 1 ianuarie va fi închis iar în a doua zi a anului 2012 va fi deschis ână la ora 16.00.

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete