Aflaţi totul despre Victor Paul Dobre, unul dintre cei doi gălăţeni aleşi să facă parte din Cabinetul Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful liberalilor din Galaţi este la un pas de fotoliul ministerial, fiind nominalizat pentru portofoliul Administraţiei, după ce, în martie 2006, preşedintele Băsescu a refuzat numirea sa ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul.

Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi şi vicepreşedintele PNL, se află la al doilea mandat de parlamentar. Are o bogată experienţă în administraţie, atât la nivel local, cât şi naţional.

Victor Paul Dobre s-a născut în 11 februarie 1952, în municipiul Galaţi. A absolvit Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic Galaţi (1997) şi cursurile Şcolii Superioare de Administraţie Publică din Roma (1998).

După absolvirea facultăţii, a lucrat ca inginer la Şantierul Naval Galaţi şi la Centrala Industrială Navală Galaţi (1977-1985). A fost şef al Serviciului Tehnic la Centrala Industrială Navală din Galaţi (1985-1990) şi apoi secretar general la Camera de Comerţ şi Industrie din Galaţi (1990-1996).

A intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Naţional Liberal. A îndeplinit o serie de funcţii în cadrul Organizaţiei Municipale PNL Galaţi, al cărei preşedinte a fost în perioada 1994-1998.

Începând din anul 1998, este preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Galaţi, iar din anul 2006 este vicepreşedinte PNL la nivel naţional.

În perioada 1996-2000, Victor Paul Dobre a fost prefect al judeţului Galaţi.

În legislatura 2000-2004, a fost deputat ales pe listele PNL. A demisionat din Parlament în 12 iulie 2004, pentru a fi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi (iulie 2004 - ianuarie 2005).

Între anii 2005 şi 2008, Victor Paul Dobre a fost secretar de stat pentru Relaţia cu prefecturile la Ministerul Administraţiei şi Internelor. În martie 2006, premierul Tăriceanu l-a propus pe Victor Paul Dobre pentru funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul, post rămas vacant după alegerea lui Bogdan Olteanu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Atunci, preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Călin Popescu Tăriceanu prin care l-a anunţat că respinge numirea lui Victor Paul Dobre ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul, solicitându-i să desemneze o altă persoană. Băsescu preciza că motivul respingerii numirii lui Victor Paul Dobre în funcţia de ministru consta în faptul că acesta îndeplinea o funcţie extrem de importantă în Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind responsabil de activitatea prefecţilor şi de coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Şeful statului aprecia la acea vreme că experienţa acumulată de Victor Dobre la inundaţiile din 2005 ar fi permis o acţiune mai eficientă a autorităţilor în anul 2006, dacă s-ar fi produs din nou inundaţii. Preşedintele i-a propus premierului să găsească o altă soluţie pentru ocuparea postului de ministru pentru relaţia cu Parlamentul, deoarece numirea unei persoane noi în funcţia deţinute de Victor Paul Dobre în MAI putea crea deficienţe în acţiune, în cazul unor inundaţii.
Victor Paul Dobre este căsătorit şi are un copil.

Conform declaraţiei de avere depuse în iunie 2011, Victor Paul Dobre deţine, împreună cu familia sa, două terenuri intravilane în Galaţi, unul cumpărat în 1994, de 1080 mp., iar un altul în Bucureşti, cumpărat în 2006, de 41 mp. şi două terenuri agricole în Tecuci, de 3,88 hectare şi în Drăgăneşti, de 4 hectare, moştenite în 2002.

Familia Dobre deţine şi un apartament în Bucureşti, de 55 mp., cumpărat în 2006, o casă de locuit în Galaţi, de 373 mp., construită în 1998, şi un spaţiu comercial în Galaţi, de 79 mp., cumpărat în 2004.

Victor Paul Dobre are şi două autoturisme BMW, cumpărate în 2007 şi, respectiv, 2009, precum şi bijuterii, icoane şi tablouri, cu o valoare estimată de 6.350 de euro.

Victor Paul Dobre are în conturi şi depozite bancare peste 205.000 lei şi peste 80.000 de euro.

În precedentul an fiscal, Victor Paul Dobre încasase 67.154 lei din indemnizaţia de deputat, dar şi 21.170 lei cu titlu de indemnizaţie de la Camera de Comerţ Galaţi. Soţia sa, medic oftalmolog, încasase 39.109 lei de la Spitalul Judeţean Galaţi şi 5.377 lei de la Universitatea Galaţi.