Achitări pe linie în dosarul de corupţie al fostului primar al Tecuciului. Judecătorii au ridicat toate sechestrele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerhardt Daniel Ţuchel, fost primar al Tecuciului FOTO arhivă Adevărul

Gerhardt Daniel Ţuchel, fostul primar al Tecuciului, este acuzat că a depus cu rea-credinţă la APIA mai multe documente false şi incomplete cu scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă.

Tribunalul Galaţi i-a achitat, pe 20 noiembrie, pe Gerhardt Daniel Ţuchel, fostul primar al Tecuciului, Radovei Dănuţ Petrică şi Mitruţ Narciza, la data faptelor viceprimar, respectiv secretar al municipiului Tecuci, de acuzaţiile de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, respectiv complicitate la aceeaşi infracţiune. Decizia instanţei nu este definitivă.

”Constată că Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tecuci a accesat şi primit în mod legal suma de 155.836 lei RON din fondurile europene în anul 2013. Respinge ca nefondate pretenţiile civile solicitate în cauză de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură. 

Respinge ca nefondate cererea formulată de parchet, privind instituirea măsurii de siguranţă a sechestrului cu privire la bunurile prezente sau viitoare ale inculpatului Ţuchel Gerhardt-Daniel. Constată că în cauză nu există înscrisuri cu „caracter fals” supuse desfiinţării sau anulării. 

În baza art. 397 şi 404 din NCPPen. dispune ridicarea măsurii de siguranţă a sechestrului asigurător cu privire la bunurile sechestrate în baza ordonanţei cu nr. 112/P/2015 din 15.01.2019 a Parchetului DNA – Serviciul Teritorial Galaţi”, a stabilit instanţa de judecată.

Anchetatorii susţin că, în cursul anului 2013, Ţuchel Gerhardt Daniel, primar al municipiului Tecuci la acea dată, beneficiind de ajutorul viceprimarului şi secretarului primăriei, a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură mai multe documente false şi incomplete în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă.

O parte din documentele false depuse la APIA., printre care şi o hotărâre de Consiliu Local, au fost emise şi semnate de viceprimar şi secretarul municipiului Tecuci Prin aceste demersuri, primăria municipiului Tecuci a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 155.838 lei, susţin anchetatorii, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în proces.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Dezvăluiri incendiare în presa italiană despre corupţia dintr-o vamă din Galaţi: „3.000 de euro mită la un autocar”

Detalii despre schema de corupţie de la Ambasada R. Moldova la Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț