Accident teribil. Un TIR scăpat de sub control a rupt parapeţii unui pod şi a rămas atârnat la zece metri FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident spectaculos pe DN 25 Galaţi-Tecuci FOTO grupul şoferilor din Galaţi

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive cu care circula autotrenul, pe DN 25, pe direcţia Galaţi-Tecuci. Şoferul a fost dus la spital, însă este în afara oricărui pericol.

Accident spectaculos marţi dimineaţă (20 septembrie 2016) în apropiere de municipiul Galaţi, pe DN 25, în zona podului de la Tirghina. Un autotren a derapat pe carosabilul ud, a rupt parapeţii podului de peste calea ferată şi a plonjat pe jumătate în gol, rămânând atârnat la circa zece metri înălţime.

„A fost un mare noroc, totuşi. Dacă ar fi căzut peste calea ferată se făcea zob cu totul. Domane fereşte! Dacă trecea şi vreun tren atunci era enorocire mare”, a declarat unul dintre martorii oculari.

Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este şoferul TIR-ului, care a ignorat apa de pe şosea şi a gonit cu viteză foarte mare, pe direcţia Galaţi Tecuci.

Impactul a fost violent şi a dus la avarierea cabinei mastodontului, şoferul suferint mai multe răni, care însă nu i-au pus viaţa în pericol.

„În cursul dimineţii a fost adus în Unitatea de Primiri Urgenţe un bărbat, victima unui accident rutier, din câte am înteles. Starea lui era bună. A fost evaluat, I s-au făcut investigaţii, consult neurochirurgical şi ORL. În urma rezultatului Computer tomograf şi a evaluărilor făcute de colegii mei, s-a decis că pacientul poate fi externat”, a precizat dr. Angel Trifan, coordonatorul U.P.U. SMURD Galaţi.

Zona respectivă este cunoscută ca fiind de mare risc la accidente rutiere. Şoseaua este în curbă, la picior de pantă, vizibilitatea nu este foarte bună, iar carosabilul prezintă denivelări şi, deseori, mâzgă.

Iarna lucrurile se complică şi mai mult deoarece curenţii de aer formaţi în zona podului şi a benzii transportoare a combinatului siderurgic favorizează formarea poleiului şi, în timpul ninsorilor, a troienelor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG