Accident teribil de circulaţie. O persoană a murit şi alte trei au fost accidentate grav după ce o maşină a intrat într-un autobuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc noaptea trecută, pe D.E. 581, pe fondul neatenţiei la volan. Şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens, lovind în plin un autobuz. Impactul a fost devastator, şoferul autovehiculului murind pe loc, în timp ce alte trei persoane, printre care şi un minor de 13 ani, au fost internate în spital pentru îngrijiri medicale.

În noaptea de 27 spre 28 septembrie a avut loc un accident rutier pe D.E. 581, în localitatea gălăţeană Munteni. Un autoturism condus de un bărbat de 34 ani, din comuna Ţepu, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autobuz, condus de un cetăţean din Republica Moldova.

”Din impact, a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 13 şi 34 ani, pasageri în acesta. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat comisarul Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Grav este că alte două accidente parcă trase la indigo au au avut loc cu un zi în urmă, pe 27 septembrie. Un bărbat de 19 ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Coasta Lupei, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 65 ani.

În urma accidentului, atât şoferul celei de-a doua  maşini, cât şi cei cinci pasageri aflaţi în aceasta, au fost răniţi. În aceeaşi zi, o femeie de 35 de ani, din municipiul Codlea, judeţul Braşov,  a condus  un autoturism pe D.J. 242 şi, în afara localităţii gălăţene Vârlezi, pe fondul neatenţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotractor.

În urma impactului, conducătoarea autoturismului a fost rănită uşor. Poliţiştii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă în aceste cazuri.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!