Accident rutier provocat de o şoferiţă beată moartă. Ce alcoolemie de comă avea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 45 de ani este cercetată pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce a acroşat un autovehicul care circula regulamentar cu maşina pe care o conducea, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice.

Miercuri, 23 septembrie, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui incident rutier, pe strada Basarabiei, din municipiul Galaţi.

”La faţa locului, poliţiştii au stabilit că o femeie, de 45 de ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul pe strada mai sus menţionată şi, în dreptul intersecţiei cu strada Grădina Veche, ar fi efectuat viraj la stânga pentru a pătrunde pe aceasta din urmă, fără să se asigure, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, dar, la testarea alcoolscopică, femeia aflată la volan, a prezentat valoarea de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au condus-o la spital, în vederea prelevării de mostre biologice şi a stabilirii alcoolemiei, deschizând pe numele acesteia un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Şoferiţă băută surprinsă de poliţişti în trafic. Ce alcoolemie avea după testarea cu alcooltestul

O şoferiţă beată a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. A fost blocată în trafic la Galaţi

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani