Accident produs pe fondul neacordării de prioritate. O şoferiţă a intrat cu maşina într-un autovehicul care circula regulamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie este cercetată pentru vătămare corporală din culpă după ce a provocat un accident rutier, acroşând cu maşina pe care o conducea un autovehicul care circula pe drumul prioritar.

Joi, 31 octombrie, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Stadionului, din municipiul Galaţi.

”La faţa locului, poliţiştii au stabilit că o femeie, de 43 de ani, a condus autoturismul în parcarea aferentă Sălii Sporturilor şi, în momentul în care a pătruns pe strada Stadionului, făcând viraj la stânga, nu a acordat prioritate altui autoturism care circula regulamentar, pe calea de rulare a tramvaiului, intrând în coliziune laterală cu acesta”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma impactului, o femeie, de 45 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, dar nu a necesitat internarea în spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune