Accident într-o intersecţie din Galaţi: patru maşini implicate, una răsturnată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: IPJ Galaţi

Un accident cu patru maşini implicate a avut loc joi, 26 mai, în oraşul Galaţi. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat. Nu au fost victime,

Accidentul a avut loc joi dimineaţă, 26 mai, în jurul orei 07.00, la intersecţia străzilor Lozoveni şi Transilvaniei, din oraşul Galaţi.

Potrivit Poliţiei, au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune. În urma impactului, unul dintre ele a fost proiectat în alte două maşini parcate. Unul dintre autoturisme s-a răsturnat. Din fericire, nu au fost victime, ci doar pagube materiale. 

„Conducătorul auto care nu a acordat prioritate a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1450 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, a anunţat IPJ Galaţi.

Vă recomandăm şi: 

Un bărbat beat a adormit la volanul maşinii într-o intersecţie din Galaţi. A încurcat circulaţia aproape trei ore VIDEO 

Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat pe un câmp, la ieşirea din oraşul Galaţi

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”