A sperat să se împace cu concubina, dar a ajuns la Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este păţania unui bărbat de 38 de ani din Galaţi care, în toiul nopţii, a intrat în casa fostei prietene, cu gândul să se împace cu ea. Nu a fost prea convingător, motiv pentru care femeia a sunat la 112.

Un echipaj al Jandarmeriei Galaţi, care patrula sâmbătă noaptea în zona Secţiei 4 Poliţie a fost direcţionat de către dispecerul de serviciu ca urmare a unui apel de urgenţă 112, în zona străzii Feroviarilor întrucât acolo fuseseră anunţate acte de violenţă.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii gălăţeni au luat legătura cu proprietara imobilului care le-a povestit că în timp ce dormea a auzit zgomote puternice venite din bucătăria apartamentului şi i-a spus prietenului său să vadă ce se aude. Nu mică le-a fost mirarea celor doi când în bucătărie au dat peste fostul concubin al femeii, un bărbat de 38 ani din Galaţi care venise să se împace cu aceasta.

"Din cercetările efectuate de către jandarmi s-a stabilit faptul că fiul femeii a plecat de la domiciliu în jurul orei 22.00, lăsând neasigurată uşa de la balcon, uşă care constituia o a doua intrare în apartament. Astfel, fostul amic al proprietarei a pătruns foarte uşor în interior, dar din cauză că era bine băut nu s-a putut ţine pe picioare şi a căzut. Surpriza a venit în momentul în care în uşa bucătăriei a apărut noul prieten al femeii cerându-i explicaţii. Orbit de gelozie, Alexandru a început să îi ameninţe cu acte de violenţă, dar nu şi-a putut duce la sfârşit acţiunea datorită sosirii jandarmilor. Fiind întrebat despre motivul pentru care a pătruns în locuinţa fostei concubine, Alexandru le-a declarat verbal jandarmilor că a dorit să se împace cu femeia întrucât nu poate trăi cu gândul că nu mai sunt împreună, mai ales în perioada sărbătorilor”, spune purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi, Mircea Bădin.

Oamenii legii nu au cedat în faţa poveştii amoroase a bărbatului şi l-au condus la sediul Secţiei 4 Poliţie Galaţi unde i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unor fapte susceptibile de a fi infracţiuni de „violare de domiciliu” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 Cod Penal şi „ameninţare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 Cod Penal, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu