A început demolarea garajelor din Micro 18. Se pregăteşte Mazepa 2, unde este promisă o a doua parcare etajată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demolarea garajelor în Micro 18 FOTO PM Galaţi

Bateriile de garaje din Micro 18 sunt vizate de mai mulţi ani de proiectele de restructurare urbană, însă până acum au reuşit să scape. Potrivit primarului Pucheanu, majoritatea erau folosite ca depozite, nu pentru maşini.

Municipalitatea din Galaţi a dat startul proiectului de restructurare urbană a cartierului Micro 18, una dintre cele mai haotice zone ale oraşului. Deocamdată a început demolarea bateriilor de garaje, în locul acestora urmând să fie amenajate locuri de parcare, părculeţe şi locuri de joacă.

„Vorbim acum de zona cuprinsă între străzile Brăilei şi Oltului, sufocată ani de zile de baterii de garaje care ocupă spaţii întinse şi nici nu sunt folosite pentru parcarea maşinilor. Deţinătorii acestor garaje au fost deja notificaţi să elibereze terenul, unele construcţii deja sunt în curs de demolare. Acolo vom amenaja în special noi locuri de parcare, aşa cum îşi doresc cei mai mulţi gălăţeni din zonă”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Primarul Galaţiului a anunţat că se vor demola şi garajele din Mazepa II, de pe strada Română, unde autorităţile intenţionează să construiască o parcare cu două etaje ( a doua din cartier, după cea de la Ancora), proiectul fiind în stadiul de prefezabilitate.

O astfel de investiţie ar fi absolut necesară deoarece zona este extrem de densă din punct de vedere locativ, iar în apropiere se află sediul Finanţelor şi filialele judeţene ale principalelor bănci. Practic, Mazepa II este cartierul din oraş cu cel mai mare deficit de locuri de parcare, estimările fiind că ar fi nevoie de încă aproximativ 1.000 de unităţi pentru a se ajunge la un echilibru. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă