A ajuns cu roţile în sus printre trandafirii din mijlocul bulevardului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Micul gigant" a scăpat, la fel ca şi stăpânul său, cu avarii minore. Foto: Marius Mototolea

Un autoturism Daewoo Matiz s-a răsturnat pe strada Brăilei. Şoferul acestuia spune că accidentul a fost provocat de o defecţiune.

Duminică seara, în jurul orei 18.30, un trecător a anunţat, la numărul de urgenţă 112, că un autoturism Daewoo Matiz, care circula pe Strada Brăilei, s-a răsturnat vizavi de fostul magazin Stirex.

La faţa locului, a fost trimis un echipaj SMURD însă, din fericire, n-a fost necesară acordarea primului ajutor.

Şoferul, în vârstă de 27 de ani, a reuşit să iasă nevătămat din autoturismul ajuns  pe scuarul din mijlocul bulevardului, cu roţile în sus.

Deşi a insistat că n-a păţit nimic, paramedicii l-au examinat sumar pe conducătorul auto care le-a spus că, în timp ce se îndrepta spre Centru, s-a blocat o roată şi, din această cauză, a pierdut controlul autovehicolului care s-a răsturnat.  

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi