60 de lei biletul pentru cine vrea să vadă meciurile Simonei Halep de la Galaţi, din cadrul Fed Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciurile vor avea loc la Patinoarul artificial din Galaţi

Iubitorii de tenis care doresc să-şi achiziţioneze bilete la meciul dintre echipele feminine ale României şi Spaniei din Fed Cup o pot face începând de joi la casele de bilete de la Patinoarul „Dunărea” din Galaţi, a anunţat unul dintre organizatori, Florin Şipoşi, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, este vorba despre un prim lot de bilete, pentru că după ce se vor monta şi scaunele de jos, rândurile unu şi doi, vor mai fi puse în vânzare alte 150-200 de bilete.

„Au sosit biletele, şi de joi pot fi găsite la casa de bilete de la Patinoar. Vreau să fac precizarea că vor mai fi puse în vânzare încă 150-200 de bilete pentru rândurile 1 şi 2, în perioada următoare”, a declarat Şipoşi.

Preţul unui bilet pentru o zi este de 60 lei, iar pentru elevi, studenţi sau pensionari este de 40 lei. 

Reamintim că la eveniment şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care va cânta alături de Simona Halep imnul naţional, după ce primul om în stat a acceptat provocarea primită de la jucătoarea de tenis numărul unu a ţării.

Meciul România — Spania va avea loc pe 7 şi 8 februarie, în Grupa Mondială II a competiţiei Fed Cup.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare